mai dați-mi voie să vă mint acum
când mă-ntristează scuturatul florii
că vă iubesc cum deținutul
iubește gardul închisorii

ne vom petrece printre piese fără brațe
vom străluci-ntre verbe fără gură
de nu cuprindem granița din piept
vom regreta gambitul din cultură

vom duce mâinile la suflet ca spre focuri
aliniați în ghețuri de cărbuni ascunși
poeții toți muri-vor în picioare
la copcă încheiați și rași și tunși

vor râde mamele pe margini sau vor plânge
își vor încrucișa iar brațele pe sâni
ca niște lese strânse peste gâtul
sălbăticiunilor ce nu mai vor stăpâni

duhnind grețos a ieftine parfumuri
ca o matroană grasă vei hlizi-n sofa
și îți vor linge ciclul de putere
toți bișnițarii, țară – zdreanța mea!