BORIS DRUÞÃ


ÎNTRE VIAÞÃ ȘI MOARTE

PREFAÞÃ

Afirmasem mai demult că moartea e… o minune a vieții. Uneori am impresia că morții se mișcă în morminte, cînd simt că noi, cu fericirea vieții cotidiene în față, căutăm prilejuri pentru a încurca traiul normal unul altuia.
Prezentul volum este o meditație în versuri zămislite în anii adolescenței, dar pe care îndrăznesc a le materializa la vîrsta cînd nu mai sunt nici tînăr…Frumusețea și romantica au fost planetele iubirilor împlinite, ale speranțelor senine, luminoase spre care am tins mereu. Aflîndu-ne pe această planetă, uriașă roată în perpetuă mișcare, ne rotim toți între viață și moarte.Viața schimbă lumea numai cu ajutorul morții și, în această tragedie inevitabilă prin care este dat să treagă genul uman, se petrec multe lucruri meditative.
Pentru a servi o piedică în calea tristeței, indiferenței, lipsei de cugetare sănătoasă, vă propun aceste versuri, ce reprezintă zbuciumul unei perioade concrete de timp, care constituie nici mai mult nici mai puțin decît o verigă a lanțului infinit ce se cheamă destinul uman.

autorul, 2001.

Prin lentila poeziei
Dumnezeu a pus cîte un strop de poezie în toate și viața s-a făcut frumoasă.
Pe urmă – așa precum se ia roua cînd se ridică soarele – cu timpul acei stropi ai poeziei s-au evaporat de pe multe ale existenței.
Dacă am pune, astăzi, cîte un strop de poezie în multe din cele care ne înconjoară, viața cu toate ale ei ar avea ceva din misterul creației dintîi…
Acest lucru încearcă să-l facă și Boris Druță.
Cine-i cunoaște creația – nuvelele, romanele, eseurile, lucrările publicistice – nu va rămîne mirat de acest volum de poeme, or, în tot ce-a scris Boris Druță sînt prezente poezia, metafora, fabula poetică.
Volumul e o invitație de a descoperi poezia. Ea se află în chiar preajma noastră, ne sugerează autorul.
A invita pe cineva să descopere poezia este identic cu a invita să se descopere pe sine, cu invitația de a descoperi latura frumoasă a lucrurilor, umbra lor de lumină. Și aici visul e un indiciu, dar și un criteriu, dar și o lentilă pentru a surprinde realitatea. Autorul în această carte e autor de vise, care nu povestește vise, ci le construiește. Lumea lui e mai vie ca lumea reală. El oferă, cum ar zice poetul, “nu iluzia unei certitudini, ci certitudinea unei iluzii”. Realitatea convențională pare ea mai degrabă inventată de iluzie, cea care o substituie pe prima, dintr-o “foame de real”.
Este o calitate a autorului de a privi realitatea prin lentila poeziei și a o vedea altfel nu decum arată aceasta, ci decum o văd alții, neînzestrați cu asemenea facultate. Notarea poemelor în acest sens este identică cu notarea viselor.
Așa cum silvicultorii plantează la marginea pustiurilor de nisip plantații de cactuși ca pustia să nu înainteze, Boris Druță plantează cactușii săi, ca să oprească înaintarea pustiului din om.
A trăi în și prin literatură, așa cum o face Boris Druță, este destinul unui scriitor adevărat.

Nicolae DABIJA



LA INEȘTI

Ca o stea din ceruri
Pururi mă găsești,
Și mă chemi cuminte,
Baștină Inești.

La Inești, acasă,
La Inești, în zori,
Satul își visează
Fiii călători.

Călători în lume,
Risipiți în timp,
Dup-un simplu nume
Și-un părelnic nimb...

Hărțuit de soartă,
Ai trecut în veac,
Satule-aruncatule,
Ca un fir de mac.

Dac-aș fi în stare,
Răstignite văi,
V-aș muta durerea
În hățiș de stei...

La Inești, acasă,
La Inești, curat,
Se aprind și ziua
Stele peste sat.

STARE CU LUNÃ

Alei Druță

Și vor curge veșnic norii
Toamne-n șir s-or perinda
Ne vor mai surprinde zorii
Răsăriți din geana ta.

Ai plecat lăsînd streine
Văi și dealuri și izvor,
Și de-atîta dor de tine
Stele-apun în drumul lor

Blondă luna cînd se-arată
Din albastrele stihii
Cu privirea-nrourată
Te îndeamnă să revii

Să-mi alini singurătatea
Și tristețea ce m-a prins
Pe o lacrimă de soartă
Dintr-un dor de necuprins.



OCHII TÃI

Cînd coboară la Mălina
Seara limpede din cer,
Mă străpung doi ochi sălbatici,
Două vînturi, un mister.

S-au topit atîtea toamne,
Soarta-n veci ne-a răzlețit,
Însă ochii tăi sălbatici
Azi din nou m-au regăsit...

Mă tot chinuie durerea
Sunt de ei… înnebunit.
Și acei doi ochi sălbatici
Mă fac iarăși… fericit.

Două globuri, două stele,
Două veșnice făclii –
Viața noastră-i toată-n ele:
Două lacrimi argintii.

TREC ANII
Viața curge,
se trece ca frunzele de miere,
toamna...
Tînără doar amintirea rămîne.
Doar ea, amintirea cea vie
pe-aripi de-albină vine.
De prima-ntîlnire a noastră.
De tine, vorbind.

EPITAF

Mi-a fost chin și zbucium viața.
Astăzi clipele nu sînt
Decît roua, decît gheața
Lîngă veșnicul mormînt.

Vălură în jur negara,
Nucii freamătă ușor,
La Ineasca vine seara
De Luceafăr visător.

Vremea pune-va în file
Și-amintirea despre noi,
C-am dat zile printre zile
Chip din zilele mai noi.

Poate că-ntr-un miez de vară
Vor veni cu grija lor
O fiicuță cu maramă
Și-n mantauă, un fecior...

Lîngă tata, lîngă mama
Este somnul meu durut,
Cu strămoșii mei de-a valma
Dintr-un viitor trecut

... Și-atît de necunoscut.


MINCIUNA

Am fost furat întruna de-o cocotă,
Puteam ceva să-i spun, dar nu am vrut.
Ea mă mințea, mereu cerîndu-și cotă
Din ceea ce nicicînd nu am avut.

Ce aprigă era cîndva țiganca
Și tot sorbea din falsul ei ghioc
Preziceri de noroc și de iluzii,
De vis și timp, de apă și de foc.

O, cum nimic nu s-a-ntîmplat din ele,
Din goalele preziceri de mai ieri,
O revăzui plîngînd, cu lacrimi grele,
În noaptea unor triste încercări...

Peron pustiu ca și cuprinsul sorții
Din zilele cocotei ce i-au fost
Pe chipul ei plutea-nserarea morții:
Și anii ei trăiți fără de rost.

Să nu te doară…
Pentru A.B.

Să nu te doară
Scrumul care voi deveni,
Căci el n-a apărut
Din focul dragostei noastre,
Cînd el se va împrăștia
Pe aripile unui vînt
Încă neidentificat de noi.

SORINEL DESPRE AI SÃI

Sînt micuțul Sorinel
Cu trei frățiori la fel.
Am și patru surioare –
Daniela-i cea mai mare!
Veronica, Ilenuța, Nelly
– scumpe –
Toate DRUÞÃ!
Radu, Victor și Petrică
Mă iubesc că-s bombonică.
Cînd voi crește, știu prea bine,
Nu-i voi face de rușine.
Și nici ei nu mă vor face...
De-ar fi sănătate, pace.

TE-AM MINÞIT...

Te-am mințit, spunîndu-ți
Că o stea se uită la tine
Din cerul nopții
Și, furișîndu-mă,
Þi-am pus pe buze un sărut.
Nici nu bănuiam
Că te-am mințit cu-adevărat,
Și tu m-ai mustrat cu privirea-ți
iertătoare... zicîndu-mi: «Răule!»

JOC ABSTRACT

Apropiata mea străină,
Cu tine toate mi-s aproape:
Cerul stingîndu-se-n lumină
Și lacuri... cu-necate ape.

CHIAR DACÃ NU VEI FI A MEA...

Chiar dacă nu vei fi a mea
Și-oi trece viața fără tine,
Rămîi cea mai dorită stea
În zilele-mi de beznă pline.

Și azi răsai, și vei răsare
Mereu, cît anii mă vor ține –
De-a pururea ocrotitoare
De noi: de tine și de mine.

LINELEI

Tînără erai tu, floare,
Mai păstrezi curate amintiri,
Cînd sorbeam adînca fremătare
Din corola tainicei iubiri.

Mă sfiam de pasul tău cuminte,
Îți vegheam și somnul tău cel lin,
Regăsindu-te ca și mai înainte
În tăcerea proaspătului crin.

Tăinuiam dureri adînci în suflet
Și vroiam a te vedea mereu,
Draga mea, nespusă în cuvinte
Și-trecută doar în dorul meu!

Freamătă copacii în grădină,
Păsări cîntă parcă-s condamnate.
De străvechea, pururea lumină,
Să ne mîntuiască de păcate.
1977

SENZAÞIE

La oră tîrzie,
Cînd focul ne mistuia pe-amîndoi,
Aveam impresia că lumea
Începe și se termină odată cu noi.

PANORAMÃ

Noapte-n val de lună plină,
Pe cărările tîrzii,
Ești fîșie de lumină
Spune-mi, cînd ai să-mi mai vii?

PROBÃ

Se zbenguie tinerețea noastră,
Continuă, parc-ar renaște...
Dacă te-am cunoscut mîine,
Tu cînd mă vei cunoaște?
Dulce și-amară iubire...

ROATA VREMII

Noi plecăm ca să ne-ntoarcem,
Veți veni de-o să vă cheme,
Ca-n această clipă mică
Să întoarcem roata vremii.

Noi plecăm, iar voi rămîneți,
Timpul trece-n niciodată,
Apărați de veșnicie,
Învîrtiți a vieții roată.

Am plecat... Vă vom cunoaște
Plaiul ăsta-i timp de noi...
Nu lăsați să se întoarcă
Roata vremii înapoi.

VOI
Socoteam mai ieri că voi
Ne-ați uitat în veci și-apoi
Ați plecat ca să rămînem
Numai noi.

Socoteam c-al nostru-i cîntul,
Casa, dorul și pămîntul,
Dar ne-ați pîngărit și locul,
Și cuvîntul.

Socoteam c-aveți simțire
Și cu drag de prelungire
Veți purcede înapoi.
O, c-ați moștenit și voi
Cimitire.

N-ați făcut-o. Nu vi-i dor
De țărîna moșilor?
Chinurile fraților
Și suspinul brazilor
Nu vă dor?

Noi rămînem locului,
Voi sunteți ai nimănui.
Azi v-ați plînge, însă cui
Poate nenorocului?
Vîntului, pustiului...
1974

RÃZBOIUL

Turbare umană
Într-un amnezic timp
Cînd cîrtițele
Fac trafic de lumină
Și canibalii pretind
Că-s vegetarieni.
Pămîntule,
încă nu te-ai întors
Din zborul cosmic?

MÃCAR ÎN MILENIUL TREI

Ne tot dau tîrcoale intrigile,
De parcă
Am fi rezolvat toate problemele:
Cele de lichidare
A întunericului
Atît din jurul,
Cît și din interiorul nostru.
Neamule, rană sîngerîndă,
Să ne strîngem acasă
Măcar în mileniul trei
Și, slăvindu-L pe Domnul,
Să spunem: România a înviat!
– Cu-adevărat a-nviat!
...Adevărat.

NECAZUL NAÞIUNII

Bunătatea noastră proverbială
Provine
Dintr-un mit
Pe care nu l-am pătruns
Și nici nu ne-am pătruns de el
Pînă la sfîrșit.
Cînd nu va mai rămînea
Nimeni dintre noi,
Cine va plînge
Cu lacrimi... de bunătate?

DE CE ÎNTÎRZIE... GLOBUL?

Omenirea se zbate în mocirlă
Ca o cerșetoare în fața secolelor.
De ce ți-e teamă, globule,
De propriii tăi pași?
De ce ne-ai adus
La limanul răzmerițelor și urii?
Am obosit de îndelungata-ți indiferență
Și lașitate,
Globule!

ORAȘELE, SATELE

Orașele ignoră satele cuprinse de tăcere
Și zbătîndu-se-n brațele iluziilor...
Satele se tem de furtuna din cer.
Cît de caraghioasă este naivitatea oamenilor,
Care, asaltînd știința vulcanilor cutremurători,
Nu-și dau seama
C-astfel își sapă groapă în cer.

LAURI?

Nu mai faceți coadă
La titluri și lauri falși.
Lauda e de la Dumnezeu,
Ca și harul.
Lăudați-L pe Mîntuitorul,
Căci numai El o merită.
Lustruindu-vă pe voi înșivă,
Fără acoperirea de rigoare,
Nu faceți decît că aduceți
Omagiu lui Iuda.

ORAȘUL BÃLÞI

Oraș al ploilor și-al fetelor frumoase,
Norocul vechi aici m-a regăsit
În ciuda insuccesului teribil!
Pe-a bucuriei clipă... rătăcit.

* * *

Trec anii vieții,
Amintirea de tînăr rămîne
Mai luminoasă
Pe-a mea filă de vis și iubire...

NOIEMBRIE Fiicei Veronica

Afară plouă, vremea-i tristă,
În față tu-mi apari – o stea
Cu părul blond, o stea-artistă
Cum surîdea-i în clasa «A».

A fost o clipă de tăcere,
Deși vorbeam atît de mult...
Cu amintiri și mîngîiere
Cercai sfiala să-mi ascund.

Eram copii, cu lumea noastră
Doreai să rămînem mereu,
Deși o ploaie la fereastră
Ne-ademenea cu al ei Zeu.

Acuma dulcea Luciana
Parc-a plecat în veșnicii
Și doar tristețea-autumnală
Ne ține-n leagăn de copii.

Afară plouă, vremea-i tristă
Și picături lovesc în geam,
Ca să dispari ca o artistă
În valul vremii de pe ram...

Ce mult mă doare amintirea
Acelei clipe siderale...
Eram copil și toată lumea
Era pe băncile școlare.

Chișinău, noiembrie 1999

Să nu m-acuzi…
Pentru A.B.
Să nu m-acuzi cînd eu voi fi... cenușă,
Căci ea s-a topit nu în para
Dragostei noastre
Și se va risipi pe aripile
Vîntului nenăscut de noi amîndoi...
Să nu m-acuzi c-am existat.


BASARABIA LA 1812

Cocoșul de război cutremura seninul,
Cînd tinerețea ne-a lăsat în frunza viei.
Cerșeam grăunțe de la boul națiunii
Tot amintindu-i vremea semilunii...

Cocoșul de război îmi scutura destinul,
Văzîndu-mă cum mă cercau convulsii,
Și invidia, pizma, mici pocloane
Îmi aminteau de vremea semilunii...

Cocoșul de război îmi limpezea destinul
Cînd tinerețea mă părăsea cu frunza viei.
Cotcodăcea alene la tribuna națiunii
Avertizîndu-mă cu... vremea semilunii.

Cocoșul de război îmi zugrăvea seninul
Cu stele mari și pline de speranțe,
Dar, adormit pe brazdă, boul națiunii
Tot sforăia bătrîn... în vremea semilunii.
Aprilie 2000

ORAȘUL IAȘI

Oraș stocat în gămălia sindrofiei,
Cu valuri de istorii conservate,
Pentru aripa stîngului din Prut,
Cînd am venit stingher să te sărut.

Aveai pe străzi și muzici, și femeie,
Ce m-a răpus cu mantia judecății,
De-am plîns de fericire la poalele cetății
Dorit de fericirea relativității.

Am tot visat la-această gămălie
Ca s-o aprind de cremenea tăcerii
Și-n seara plînsului de dorul Învierii,
Îndemnului lui Ștefan urmat de cavalerii.

Te-am rechemat! Oraș stocat acuma-n sindrofie,
Cu moldovenii dîrji și mari prolifici,
Ce-a tot îmbogățit un Cluj cu zeii mitici,
Craiova prefăcînd-o-n plaiuri mioritice!

Cetatea mea ascunsă-n val de soarte,
Rămîne alături cu frunze căzătoare de romanțe,
Cu sindrofii în gămălii și mii speranțe
Să mă coboare-n valuri line de vacanțe...
Aprilie 2000

PIETRE LUMINÎND


La Iași istoria rostește
Cuvinte străpunse de baionete,
Silabe din care se preling
Stropi de sînge
Și din al căror cer
Pe-alocuri mai ninge,
Ca într-o nordică iarnă,
Unde parcă-ar fulgui în adîncuri
Cu osemintele greșiților... în fața
Roșului balaur.

La Iași pietrele luminează
Cu diminețile ochilor
Care l-au iubit
Pe cavalerul patimilor înlăcrimate
Cu numele Eminescu.

La Iași, acolo, în Þară
Și în afară...
Inimă, spune-mi că nu te dor
Cuvintele amestecate cu furtună
La Iași,
Ca să-mi dau seama
Că demult te-nvîrți în alt piept.
Iași, 18.04.2000

SENS
Pentru fiica Daniela

Acum, cînd viața te învîrtejește,
Îndură-te de tine,
Copila mea,
Și vezi că cel care greșește
Plătește-o viață pentru-a i se ierta.
Greșeala de o clipă,
Dar greșeală
Ce poate fi aproape că fatală,
Își are rădăcina, implicit,
În pripa unui pas nechibzuit.
Răspunzători de propria-ne soartă,
Stăpîni pe însăși viața ce-o trăim,
Copila mea, vei ști, viața ne iartă
Doar în măsura-n care... nu greșim.

PICTURÃ CU INIMA PENTRU DORA

Pe fundalul pădurii
de la Ineasca
pictam în uleiul luminii
privirile tale
și zîmbetul tău.
Inima, pentru că nu ți-o vedeam,
am descoperit-o într-o muzică desprinsă
de pe portativul
unor frunze visătoare pe-un ram,
Te pictam cu inima ta.

SIMFONIA APELOR... SUBTERANE

Oricît de aprigă ar fi împotrivirea ta,
apele totuna răsar,
Pămîntul totuna se învîrtește,
crîngurile veștejesc și renasc.
văzduhul leagănă păsări în palme,
trupul luminii nu se împuținează.
Toate-s la fel,
pînă și antichitatea,
care, ce-i drept, de la o vreme,
picătură cu picătură,
devine istorie contemporană.

CONSTATARE

Noi nu ne merităm locul,
Dacă-i spălăm în permanență
Rănile
Cu sîngele fraților noștri.
Iartă-ne, Doamne,
Și crede așa cum este:
Noi nu ne merităm locul,
Dacă hoardele barbare,
Bînd sîngele nostru,
cînd fluieră în flaut
de bucuria spirohetei...
prelungindu-și propria-i seminție!

CÎNTEC TRIST

I-am dat fratelui pretins
Ce dorise. I-am întins
Masă și l-am pus la masă.
Mi-a adus apoi în casă
Toată mîrșava scursură.
Și strînsura, că-i strînsură,
Ce-a făcut? Mi-a scos din gură
Limba vechilor cazanii,
Cea din dor și din strădanii,
Și în care plîng țăranii,
Tăbîrcind pămîntu-n spate
Tot pentru pretinsul frate.
Și-ntrucît l-am pus la masă
Mi-a mai dat și foc la casă.

VERIGÃ ÎN LANÞUL RUȘINII

Sînt liber de tine,
Tu rămîi pe-nchipuitul soclu
al respectului nostru,
doar vreo pasăre poate
și-ar lăsa autograful excrementelor
pe fruntea ta
producătoare de mari nimicuri
și deșertăciuni
puse în slujba șoimilor de la putere.
Putere înseamnă pu-tere,
iar tu, cel care-o lustruiești,
ai derivat din cuvîntul doi
și de la tine aduce precum s-a zis.
La descifrarea abrevierii LAȘ
obținem lepădătură adăpată și
sau exclusiv la pu-tere.
Sînt liber de tine –
verigă din lanțul rușinii.
Păzea!

A ÎMBÃTRÎNIT VÎNTUL

Sfintele icoane
Participă la durerea noastră
și din ochii lor
se pare că plouă.
Străini, în casa părinților,
A îmbătrînit vîntul
Mereu așteptînd ora
Cînd va da jos de pe ființă
Tunica estului.

TRÃDÃRI

Viitorul coboară din amintiri,
Încercînd să oprească seismele
Ce ne fisurează conștiința.
Dar seismele devin mai devastatoare,
Încît ajung să ne dea jos
Verticalitatea
Și s-o transforme-n trădare.
Trădare de sine, de noi înșine...
Conștiință, cum ai făcut
Că ne-ai pierdut
Și la viitorul... trecut?!

REVELIONUL

Umplem cupele cu fulgi
În sănătatea ninsorilor
Din anii care se vor cercui
În tulpina timpului.
Timpul se miră,
Că-ndrăgostiți de el
Pînă la orbire,
Nu observăm cum ne fură,
Cum ne-ncarcă anii în goana sa
Și nimeni nu-l trage
La nici o răspundere.
Să trăiți, să-nfloriți...

VERNISAJ

Pentru Vincent van Gogh

Printre scheletele muzeelor
Doarme enigmatic Valul lui Traian.
La mănăstiri au drept limbi
Clopotele.
Aripile petrificate ale șoimilor
Care cîndva au deprins zborul de la stele
Culorile sînt gata să sloboadă flăcări...
Ceața e-n veșnică ceartă cu pădurea de stejari...
O frunză desprinsă din tulburi nori
Plutește-aiurită printre mormintele cimitirului
Din preajma balamucului
Intimidată parcă de-o glumă de prost gust
A călărețului turnat pe șaua unui cal alb...
Timpul e îndrăgostit de clipele templului
Distrus de Antonio și Cleopatra;
Linii de stele, linii de ape,
Valuri de grîne mai fug după lumină
Spre tainele norilor care lasă-n urmă Amintirea
Cu toate ploile celebre ale secolelor.

FETIÞA TATEI...

Ca răsplătire-a vremilor trecute
Te-am regăsit în gară, pe peron,
Erai vulgară, într-o minijupă...
Și-l copiai în toate pe patron.
Am vrut să stau cu tine la taclale,
Să te întreb de ce-ai ajuns aici,
Dar tu mi-ai zis: «Plăcerile-s parale»,
Și-ai rămas în drumu-ți cu ochii tăi-clipici...

Fetița tatei, oprește-ți calea
Și hai acasă, cu Dumnezeu,
Nu mai lăsa cizme murdare
Să calce în sufletul tău.

Contemplă lumea ta modestă
Cu-ale tale vise de copil –
Tot ce faci e-o pierdere în viață
Și i-o-nșelăciune , un delir.
Mi-ai amintit de vremile nefaste,
Cînd mama ta m-a alungat în drum,
Zicîndu-mi, cu dispreț, zicala mamei:
Pînă nu faci foc, nu iese fum...

Fetița tatei, fetița tatei!
Oprește trenul și hai acasă
Întoarce-te la visul tău.
Nu da voie și nu permite
Să intre fiecare
Cu cizmele murdare
În sufletul tău...

CÎND STELELE...

Cînd stele la maluri
Se scaldă-n val, pe unde,
Iar luna de-a mijatca
Prin ramuri se ascunde,
La geam răsare gîndul:
Să fiu din nou acasă,
La dulcea mea Inească,
S-admir pădurea, crîngul,
Iar Dora mea, frumoasă,
Să vină cu-a ei clipe
Ce s-au trecut zadarnic
De m-a făcut ca astăzi
A mă numi... habarnic.
Azi simt o disperare
De-a nu mai fi poet,
Cu visul meu romantic
Pe nimeni să nu iert
Iar luna, ca și Dora,
Prin ramuri se ascunde,
Cînd stelele în lacul
Se scaldă-n cerc, pe unde...
August 1976

* * *

Joacă panglica la ușa bătrîneții,
Totul se acceptă, totu-i determinat,
Nu te mai înspăimîntă plecarea ta
Din viața în care-ai... existat.
Fiecare destin are-o simfonie a
Apelor subterane... Oricît de aprigă
Ar fi împotrivirea nerecunoașterii...

SATIRÃ

Cărăbuș răscrăcănat, de mare,
Încornorat, asemănător
Măgarului ciulit,
Cînți la flaut?
De bucuria sindrofiei?
Ai succes la prieteni?
De-aș cădea de pe zgîrie-nori,
Nu te-aș chema întru salvare,
Nici a ta poezie nu mă încîntă.
La depărtarea anilor murdari de ceară
Cîndva te-am închipuit celebru în
Ale frumuseții fluide,
Neștiind că totul este-artificial
Și orbitor de simplu,
Ca o carte de-aventuri mărturisită
Cu haz de către un surdomut.
Să nu-mi cînți la flaut în
Bulboana apelor reziduale,
Fii cumpătat, celebru,
Cărăbușul meu răscrăcănat de mare...

* * *

Construiam cîndva vapoare
Din carton și din hîrtie
Și nicicînd nu am crezut eu
Că voi scrie poezie.
Dar a fost o întîmplare:
Cu tăticul lîngă mine.
Culegeam în via mare
Poamă roză ca gheorghine.
Mă visam atunci la mare
Marinar în val de ocean,
Desenînd mereu vapoare,
Tata m-asculta-n alean.
Și mi-a zis că realismul
Este frate cu lirismul,
Cei ce vor spre depărtare
Nu ajung pe mici vapoare...

ABSTRACÞIE

Se rupe cerul de lumină,
Se-neacă apele în lacuri,
Cînd vîntul e oprit de lume,
Cînd anul nou îl schimbă... veacuri.
Hai, deschide, lume, ochii... la o sărutare
De copil...
Aprilie 1976

* * *

Fost-ai tinerică ca o floare,
Mai păstrez acele amintiri,
Cît de mult iubeam atunci culoarea
Enigmaticei și tainicei iubiri.

Mă sfiam de pasul tău cuminte,
Te jeleam prin somn ca pe-un copil,
Regăsindu-te mereu ca înainte
În tăcerea vechiului arin.

Tăinuiam durerea-adîncă-n suflet
Și doream mereu a te vedea,
Dar tu, mîndră, și zîmbitoare
Apăreai și iarăși dispăreai.

De atunci trecut-au lungi milenii,
Nu mai ești ce-ai fost în anu-ntîi,
Doar în vis, văzîndu-te prin stele,
Mă trezesc aprins în poezii.

Sînt încins de ochii tăi de fată,
Mă topesc de dorul blestemat
Și oftez, șoptind «a fost odată...»,
Cînd la fel ca alții te-am curtat.

Freamătă copacii în grădină,
Vîntul, zorii, stele sun-a ceartă,
Numai floarea mea de amintire
Un necaz îl blestemă și-l... iartă.
Anul 1978

SPERANÞELE

O oră tîrzie petrecută la tine,
Cînd focul visat ne-a găsit pe-amîndoi.
Cu farmec, tăcere, te-am strîns lîngă mine
Și tu ai cuprins toată viața din noi.

Cercat-ai să-mi spui despre cele-nterzise,
Dar focul nocturn se aprinse-n cămin
Și glasul tău fin nici o șoaptă nu-mi zise...
Tu numai visai într-un zîmbet-suspin.

Da! Fost-ai tu fată în ora tîrzie!
Și-atunci cînd căminul para stingea,
Deschis-ai privirea, urmărind fantezia,
Știind că de-aici ești în viață a mea.
Anul 1977

PANORAMÃ CITADINÃ

(variantă)
Umbră-a nopților cu lună,
Îmi apari, apoi te duci,
Măsurînd, privind în urmă
Rîndul pomilor de nuci.
Te împrăștii ca o ceață
Peste miile lumini,
Mă lăsînd pustiu în viață
Drept în ochii tăi divini,
Ca să port din nou durerea
Pe un val neclar, în spumă,
Ca să risipești părerea
Umbrei nopților cu lună.
Anul 1976

CEASUL DIN PERETE

Auzi, afară, la geam aleargă tinerețea,
În haine de gală, zîmbitoare,
Vîntul zglobiu îți joacă în plete
Pe portativul notelor de primăvară.

NOI PLECÃM…

Noi plecăm ca să ne-ntoarcem,
Voi vă-ntoarceți să plecați...
Și-n aceeași clipă-odată
Roata vremii o mișcați.

Noi plecăm, iar voi rămîneți,
Voi rămîneți să plecați,
Ajutați de timp oriunde
Roata vremii s-o mișcați.

Am plecat... Voi veți întoarce
Plaiul ca să admirați...
Iar cu toții împreună
Roata vremii o mișcați.

Noi plecăm să fim alături
Morți sau vii, surori și frați,
Dar mereu toți împreună
Roata vremii o mișcați.
19.03.1974

VOI
(variantă)

Socoteam mai ieri că voi
Ați uitat în veci de noi,
De-ați plecat ca să rămînem
În de noi!
Socotiți c-al nostru vin
Este una cu venin
Și în loc de veselie
Eu suspin!

Socoteam c-al nostru cîntul
Nu mai veselea pămîntul
Cum ne veseleam odată –
Jurămîntul!

Eu, în ciuda disperării,
Am dorit să dau uitării
Marii mele-ndrăgostite –
Primăverii!

Treceau anii, într-o vară
Era-n floare toată țara.
Nu credeam c-a fost odată
Primăvară!

Socoteam mai ieri că voi
Ne-ați uitat în veci pe noi,
De-ați plecat ca să rămînem
În de noi!
Luțk, octombrie, 1974

NIMICNICIE

Tăcere, chiulangie, tristețe...
Interesul?...
– Hai, să bem!
Am rezolvat toate problemele
Pentru cineva ca să-i fie... rău...
– Ura! Hai, să bem!
Broaștele în lacul înserat
Cîntă... chinuite de sete...
– Hai, să bem!
La geam cîntă caii,
Pe cer zboară... porcii...
– Ura! Hai să bem!
Aprilie,1981

NECAZUL NAÞIUNII
(variantă)
N-aveam cîini de soi
Ca să ne apărăm... adevărul!
Să ne apărăm cu lătratul lor
Bunătatea,
Ca să nu ne mai mănînce sfinții
Pîn-la ziua veacului de-apoi,
Cînd vom ajunge la Dumnezeu.

DE CE ÎNTÎRZIE... GLOBUL?
(variantă)
Scurtă este viața,
Omenirea se zbate în mocirla vremii
Cerșind notoriu fiecărui secol,
Dorind mereu să profite
De progresul tehnicii antagoniste.
De ce întîrzii, globule,
Și astăzi în prezența mea
De ce-ți mai este frică uneori
De proprii tăi pași?
Þi-e frică să nu te ponegrească
Vecinele galaxiei?!
De ce-ai crescut, globule,
Cîmpia cu florile ... Fricii?
De ce ai adus moldovenii
La limanul invidiei, răzmerițelor și urii?
M-am săturat de tăcerea ta,
Globule!

ORAȘE-NDEPÃRTATE
(variantă)
Orașe-ndepărtate, vesele și joviale-n lumini,
Cu moartea lor lentă și lenoasă
Ignorează satele cuprinse de tăcere,
Zburătoare pe aripile iluziilor...
Valuri de-ocean se unesc în talazuri,
Stelele vulgare privesc furtuna din cer.
Caraghioasă este naivitatea oamenilor
Care asaltă continuu știința,
Săpîndu-și groapa vieții...

NU STAÞI... ÎN COADÃ!
(variantă)
Uitați de favoruri pripite,
Nu stați, oameni, în coadă
Cu priviri lăcomoase, haine
După titluri!
În viața silită de voi
Vedeți doar monede de schimb,
Mîini murdare, păroase, care
Pe semenii voștri împing
În haosul trist al rușinii.

IUBITUL MEU...

Iubitul meu e-n soare,
În umbrele zăpezii,
În lacrima de rouă,
În vis de curcubeu,
Ce vrea să mi-l ascundă
În tristul infinit.
Te pierzi iubite-n zare
Pe umbre de vapoare,
Zîmbindu-mi chemător,
Mă vreau o călăuză
Pe-a tale tainice cărări...
Iubitul meu, te caut
În razele de stele,
În lumea care astăzi
Ne cere socoteală,
Ne pune întrebări
Noiembrie 1981

ETERNITATE

Mi-ai dăruit un val de mare
Într-o sclipire de liman,
Steluța mea fermecătoare,
Și te-ai pierdut în vis de-ocean.

Durerea îngerului nostru
Stă încrustată pe-același val,
Căci vîntul ține în căpăstru
Visul meu monumental!

Poate exiști în cînt și vise,
Doresc mereu privirea ta
S-apară chipu-ți din culise,
Durerea pentru-a-mi mîngîia.

Dispari în valurile mării...
Surîzi, surîzi ucigător,
Răpus în barca disperării,
Sînt acuzat de-un falnic nor.

Din valul tău se naște visul
De a trăi în veșnicii,
Rămîi aici, fii alinarea
Și dragostea de căpătîi.
August 1982

A OBOSIT VÎNTUL...


A obosit vîntul urlînd sinistru
La geamurile oarbe.
O voce mă cheamă
La un joc de-animale,
În sufletul meu latră cîinii
A sărăcie și pustiu ,
În casa mea grohăie porcii
Parc-ar fi în țara lor!.
Porcilor nu le pot vorbi despre durere,
Nici despre icoanele sfinte
Ale neamului.
2 iulie 1989

M-AM DUS ÎN NOAPTE...

M-am dus în noapte
După moarte.
Cineva mă amenință
Că nu am credință.
Aștept îndurare,
Dar cine pentru mine o are?
Timpul – nebunul
M-amenință cu tunul.
Din umbra lui de tăcere
Nu mă scapă din vedere,
Cînd soarta îmi împarte
Segmentul meu de moarte.
17 octombrie 1995

NAIVITATE

Pe aripi de nori chemam numele tău!
Nucul ce străjuia dealul într-u picior,
Barza de pe cumpăna fîntînii.
Cuminte ca o broască,
Tupilată în eternitate,
Admirau naivitatea mea.

LUCIANA

Fost-ai, Luciana, floare,
Rupt-ai fost din soare.
Își admiram mirosul și culoarea
Tainică iubirea și candoarea.

Mă sfiam de pasul tău cuminte,
Te mîngîiam în vis ca pe-un copil,
Mă zăpăceau dulcele-ți cuvinte
Căci eram naiv, flăcău docil!

De atunci trecut-au ani de zile,
Nu mai ești ce-ai fost în anu-ntîi,
Azi mă regăsesc privirile-ți copile,
Și-ași vrea să ard ca ieri în poezii.

Dar trecutul nu vrea să te ierte,
Viitorul tainic e necunoscut,
Iar prezentul cearcă ca să mă certe:
«Ce-ai făcut și cîte ai pierdut?!»

REVELIONUL
(variantă)
Aleargă-n ropot, cadențat
Gălăgioase, efemere, clipele.
Decembrie-i aici, revelionu-i aproape.
Luna vicleană se ascunde-n nori –
Se-ntunecă chiar și zăpada.
În odaie e vesel. Se ridică pocale
Pentru iubire și pace...
Pentru valori perene
Doar ele sunt eterne.

VIS ȘCOLAR

Într-un ceas tîrziu al nopții
M-am văzut în vis școlar,
Lîng-a școlii-împărăție
Fiind în dreapta lui Cezar!

În aceeași clipă-a nopții
Noi, oștenii, toți școlari,
Părăseam năstrușnici școala
Și mergeam spre pădurar.

Acolo, cu-a frunzei valuri,
Cu aprinse torțe-n mînă
Asaltam castelu-albastru
Ca s-o eliberăm pe Zînă.

Am distrus răufăcătorii,
Zîna plînsă-n bucurie!
Ne-am întors apoi în clasa
De la școlii-împărăție.

Însă-aici, al nostru dascăl,
C-am greșit, în nedreptate,
Pentru fapte voluntare
Ne-a închis pe toți... în Carte.

Și-am aflat acolo taine
Ani de-a rîndul... Pînă cînd
Am lăsat școlare haine,
Peste vremuri emigrînd.

Spre-alte țărmuri în corăbii
Am ajuns făr’ de Cezar
În a nopții feerie
Luminosul vis școlar!

SENZAÞIE

În parcul aurit de frunze căzătoare
Un pictor desena o zgîtie, o fetiță.
Cu ochii de albăstriță.
Maestrul, cu mustața în dinți
Urmărește copila zglobie
Transpunînd-o pe pînza arămie,
Pictorul muncește, creează!
Inspirată fetița ,visează,
Ba rîde-ntrun hohot ori scîncește
Maiestrul pe sub gene o privește.
Fetița imită pe-o artistă,
Cu față vopsită și tristă.
Aleargă fetița, iar clipa
Își moaie eternă aripă
În culorile vii ale toamnei.
Pictorul nici nu bănuia
Ce vedetă pe pînză avea!
1978


O CAPRÃ CE ZBIERA...
Dedicație colegei AI-2
A venit la o serată, în casa de cultură,
În haină stzrălucită, sură
Cînd a apărut , pe scările-n lumină,
A ridicat mîinile-n sus, către cer,
Semn de mare bucurie.
Era în pantaloni , trași peste cizme,
Și avea coada bîrligată – n sus-
Vedetă din Apus.
Tot ce-a zbierat mai apoi la masă,
Despre neam, despre țară și casă
Erau un moft, o fală
Vroia să fie originală,
Ochii negri își rotea
Ca Iuda, prada-își căta
Capra ce zbiera…
1975

PRIMII

Ei sînt primii la altare
Și tot primii la pomeni,
Parcă nici nu I-au gravat
Lui Iisus și alte zări.

Cu pleoapa dată-n jos
Primii sînt la lumînări,
Parcă n-au semnat mai ieri
Pîngărirea lui Hristos.

Parcă nu L-au prigonit,
Parcă nu L-ar fi redus
La tăcere. Și, lovit,
N-ar fi lăcrimat Iisus,

Parcă nici n-au pîngărit
Pe icoane chipul Său,
Parcă nici n-ar fi greșit
Prin țintirea-n Dumnezeu.

Parcă nu L-ar fi vîndut,
Parcă nu L-ar fi prădat
Și-n destinul lor trecut
Numai slăvi I-ar fi-nălțat.

Ei sînt primii la altar,
Ei sînt primii! Doamne, cum
Îi accepți? Să aibă har,
Neavîndu-l pîn-acum?
30.04.2000

MILOSTIV
Nu știu, Doamne, cum aș face
Ca din nou să mă-mpresor
Cu-ndurarea ce mi-ai dat-o,
Milostiv, de-atîtea ori.

Am nevoie doar de Tine
Și-Þi deschid inima mea
Atît la greu, cît și la bine,
Să-ntrupezi lumina Ta.

De va fi totul zadarnic,
Părăsi-voi lumea Ta
Și în para nostalgiei
Veșnic, veșnic voi ardea...
1975

TRANSNISTREANCA
Tatianei Cărăbuș, copiilor noștri,
Ilenuța și Petrică
Străinii ne împușcă frații, surorile, păsările,
ne pîngăresc florile... Dar oricît de cruzi
ar fi ei,dorul nostru unește malurile Nistrului
cu petale, care, împreunate, nasc păsări albe,
spre albastrul cer înălțîndu-se...

Rîul s-a umplut cu lacrimi de jale,
Spală maluri-nalte valul călător,
Dorul curge trist, din munți, venind la vale,
Plînge-o pasăre rănită în plin zbor.
Iar iubirea mea se cheamă Transnistreanca,
Flori, petale ning încet în părul ei.
Ea e ca și mine, soră cu Codreanca,
Ne-nfășoară-a dragostei văpăi.

Ea din flori s-a înălțat,
Transnistreanca, peste val,
Visurile mi-a salvat,
Cer albastru, ideal!

Șuieră un glonte peste ape clare
La Roghi, Doibani, Molochiș, Mălăiești,
Lumea asta parcă-i semn de întrebare,
Dar ce-mi pasă, dacă tu alături ești
Și-ale mele brațe ocrotesc copila,
Dulci speranțe ca și dulcele meu dor
Chiar și-atunci cînd toți străinii cu de-a sila
Ne rup aripile desfăcute-n zbor.

Nistrule, mă cheamă valurile tale
Din petale poduri albe să zidesc,
Să coboare Transnistreanca-aici, în vale,
Ca să-i spun, a cîta oară, c-o iubesc.
Vino, de rămîi cu mine-alături,
Să ne plouă-a păsărilor triluri iar,
Frunzele culege-vor pe-aripi de valuri
Dragostea ce-nvinge vînturi de hotar.
1992

MAMEI
(variantă)

Între viață și moarte
Mai există un vis,
Cît Luceafăru-împarte
Raze-n tainice-abis.
Între viață și moarte
Cu-acel vis ne-nălțăm,
Cît bătuți de păcate
Învățăm să iertăm.
Între viață și moarte...
Mai există un vis
Cu Luceafăru-n noapte
Și cu geamul deschis.
1998

TATÃLUI

Ai fost o scînteie
Din rugul durerii
Ce-a vrut să lumine
Oglinda tăcerii.

FIICEI VERONICA

La fereastra vie-a casei mele
Trandafirul pare-ngîndurat,
De la seara tristă de septembrie
Cînd eu de la tine am plecat
Și-ai rămas tu, Veronică dragă,
Singură, cu visu-nrourat.

Mai străluce-o stea în amintire
Despre-o clipă vie din destin,
Voi veni la tine, Veronică,
La a ta steluță să mă-nchin.

Timpul trece lin cu-a lui povară,
Mama-n altă lume a plecat,
Dulcea mea femeie – într-o seară,
Iar amicii noaptea m-au trădat.
Și dacă se-ntîmplă despărțirea...
Tatăl totdeauna-i vinovat...
1996

DANIELEI

Rînd pe rînd anii trec
Ca-ntr-un vals fermecător,
Luminînd viața ta
Cu un zîmbet de amor,
Daniela, fiica mea,
Azi ești mare și-al tău dor
Te îndeamnă la zbor,
Floare-a primăverilor!

Dulcea ta copilărie
S-a călătorit în zbor
Pe cîmpia-adolescenței,
Floarea primăverilor.
Hai, dansează, Daniela,
Fie-ți zbuciumul ușor
Și să ai mereu în cale
Floarea primăverilor!
1997

TREPTELE CÃDERII

În fotoliul puterii,
Lustruindu-vă șezutul,
Ați umplut cu noi Siberii,
Cum v-a fost dictat statutul.

Înspre astăzi, mai încoace,
Guvernanți, cu-a voastră minte,
Ați legat în lanțuri grele
Toate lucrurile sfinte.

Și-n lărgiri de cabinete
Mari fiind doar prin micime,
Simulați dureri acute
Pentru biata țărănime,

Ce-ați distrus-o tot prin fapta
Mizeră ce v-aparține,
Guvernanți, ajunși pe treapta
Ultimă a nerușinii.

Dar va bate-un vînt, va bate,
Ce va fi ca să dărîme
Piramida. Și-n cetate
Nu vor rămînea fărîme

Din nimicnicia voastră,
Vechituri care se udă
Pe necazuri. Jos, potaie!
... Dumnezeu să ne audă!
Ianuarie 1999

***
Dedicație V.I.
Se sting luminile-n destin
Cu flori de-aramă-a bineței
Și nu știu de-o să mai revin
La chipul dulce-al tinereței

Demult ai adormit în vis
Speranță-a căilor astrale
Femeia mea din paradis
Crăiasa rozelor petale!

A fost o seară, în discuții...
M-ademeneai, copil umil!
Azi m-ai lăsat fără speranțe,
S-adorm luminile-n destin...
2000.

Suflet în delir

Stelele ca vespile pe cer,
pedepseau soarele pentru
că a lăsat luna-n voia soartei
pentru un mileniu,
fără a avea grijă de destinele
noastre.
Cineva în neant ne genează
cu invidia că nu avu norocul
să se nască, să se-nfrupte
de-aceste neghibii umane,
care se numește viața...
Doar noi asistăm la un bal
al sentimentelor presupuse
în vicisitudinea confirmațiilor
fără a lua în seamă neliniștea
vespilor întruchipate-n stele....

seara, 16.12.2000, Chișinău


Chestionarea visului…

De ce atîtea păsări negre roiesc
În jurul lumînărilor de la masa mea
De suferințe?
De ce exlipsa lunii din această noapte
E-ascunsă barbar după vălul de ceață barbar,
Cînd din icoane continuă să ne privească
Niște oglinzi sparte, De ce ?
Fortificația trădărilor se zidește pe-osemintele
basarabenilor care începînd cu ziua de ieri…
Mai sunt în viață…
Fulgii zîngănesc,lovindu-se de razele
Înghețate ale stelelor,De ce?

Culori de vis

Umbre de culori
Zboară peste nori
Mi-ai adus-Alina
De la Serpantina

Culori de vis
Dintr-un abis
Am îndrăznit -
M-am risipit…

Vorbe de prisos
Spuse… de folos!
Pentru cei ce mîine
Vor fi cum se cuvine…

Să fii…

Să fii Pasăre Măiastră
Să fii Lacrimă de Dor
Pentru zilele de astăzi
Pentru anii călători

Copiliță,Copiliță
Portocală de pe ram!
Bine-ar fi să scurg tot sucul
Din păharul tău să-l beau!

Zile bune ne așteaptă,
Viitorul tot e-al tău
Viva,Pasăre Măiastră!
Pentru bunul Dumnezeu.


Am fost pasăre în zbor…

Gîndul ne readuce la dorul muzeistic
Al trecutului zborului.
Am fost care copac, animal sau orac…
Eu mă visez că pasăre am fost
Pînă a îmbrățișa frumosul vieții de om…
Mă visez adeseori,pasăre în zbor!
Mai înălțător decît cuvintele
Aproape la nivelul muzicii—
Cea mai superbă artă creată de
Umanitate!
Trăiască fanteziile pietrei…


Fetița rîde și fuge prin ploae…

Fetița rîde și fuge prin ploaie
Zîmbetul e - o lume de basme
Părul ei -- soare-i cu raze-aurii…
Pașii ei plutiri de fantasme.

Fuge și rîde prin ploaie fetița
În părul ei blond—coroniță de flori
E dragostea mea! Fericită-i fetița,
Păcat că se-arată tot mai rar în culori…

E Lună pe cer… În noapte tîrzie
Lumina s-ascunde în tulburii nori,
Cînd chipul feeric cade palid de negru…
Și ploaia în fulgere naște fiori!

Rîde și fuge prin ploaie fetița
Romanța nisipului îi sprintenă pasul
Deja sunt departe, s-aude doar…glasul!
Și rîde, și fuge prin ploaie domnița…

1974 , Luțk

În amintirea serilor teleneștene
Spulber mîhnirea și nostalgia
Aprind lumînarea - se naște poezia
Cu aripile albe ale Zînelor codrene.

Petrec aceleași clipe de vis cu școlăria
În nopțile senine cu melodii italiene
Cu fluturi mari,mirosul de poiene,
Cu dimineți de aur blagoslovindu-mi glia.

A cîta oară privesc cerul cu stele
Și caut să văd un chip printre ele,
O fată venind pe-o cărare în mîini cu floricele

Am vrut să văd colegii mei
Dar anii ca și valul ne-a despărțit de cele
Ce astăzi mă menține,în orice zi… Cu Ei!

1974,Luțk

Ce grea e foamea tinereței
Cînd sufletul așteaptă dragostea
Dar fiindcă des ne-aflăm în despărțire
Cu patima acoperi…pacostea!

Cînd inima e toată-n flăcări
Sufletul ți se frămîntă
Ar vrea s-atingă înălțimea
Pe-al astrelor cărări

O clipă îți oferă alinarea --
Frîngînd un braț fierbinte,
O șoaptă plină de nostalgie
Zburînd cu drag din depărtări.

1974, Luțk

Defilam soldat prin Luțk

Retrăiam cum plîngeau veteranii
Plînsul lor… camuflau amintiri.
Defilam într-un pas, cum o fac militarii
Într-un marș de orchestră,cu emoții,priviri…

9 mai ,1975, Luțk

Janei
(mămica lui Sorin)

Ești o floare din cenușă
Pentru viața mea dintîi
Hai acordă-mi o speranță,
Că ai fost și-o să rămîi…

În amurg de primăvară
Pe un drum al toamnei dulci
Într-o iarnă,într-o vară
Dragostea o să-mi aduci…

Viață îmi va fi cuminte
Liniștită și-mpăcată
Și albastrele iluzii
Se va face vis de-odată…

Mai lasă-mi iarăși o speranță!
Și mă salvează greu, încet
Dar rămîi în amintire--
Nu o floare… amanet.

Renăscută din cenușă
Pentru tristul meu destin
Mă salvează copiliță!
Pentru anii care vin…

martie,2001


Nostalgie după aripi…

A mai trecut o noapte
Din miile ce le am de trăit
Cu gîzele speranțelor
Pe ramul iluziilor pierdute
Au,unde-i femeia, unde-i ființa
Ce mi-ar dărui credința
Și liniștea unui veac ?
Aș vrea să trăiesc deoparte de ochii
Morali ai…Femidei…
Probabil că nu are dreptul să existe
Libertate țigănească a sufletului
Atîta timp cît există relații omenești
Cu oarbe obligațiuni și restricții…
Probabil…
Cît de mult invidiez marea, cerul,
Zborul de pasăre!
Strălucirea meteoritului!
Moartea cu umbrele paleoliticului!
Toate demne de admirație
Dar sublim e doar zborul.
Unde sunt aripile pe care oamenii
Din propria prostie le-au cedat,
Fără de vreun temei păsărilor
Lăsîndu-le doar îngerilor care
Au rămas ca să trăiască în lumea celaltă?

Chișinău,martie,2001

În zori trezit din visele nopții
uimit am descoperit c-a mai trecut
o zi …din moartea mea…
Copacii lăcrimează- a ploaie
Zăpezile s-au tupilat rușinate
De starea lor mazohistă prin
Hăuri și coclauri.
Amicii au plecat demult în val de viață multă
Lăsîndu-mă ca să trăiesc activ de unul singur
În visul morții…
Regret după viața veșnică
Implantată-n moartea copiilor mei!

***
Macin gînduri prin lumină
Luna îmi surîde-n geam
Mîngîindu-mi amintirea
Despre chipul diafan

***
Din ceruri către mine mereu coboară
Stelele …de pe chipul mamei
Aud vorbe liniștite, pline de consolare
și de compătimire (sunt om al patimilor)!..
Mama continuă să treacă prin vremurile durerii
Privirile ei mai curg în chinuri ,
Cu gîndul că de curînd,
inevitabil …ne vom revendea.

***
Zbor de stele printre nori
Pentru anii trecători
Noi cedăm, noi amintim,
Noi trădăm și iar iubim.

Stol de vînturi în destin
Eu dispar și iar revin…
Să cer dor de omenie
De noroc , de nebunie.

Pleacă totul, tot revine
De la rău apoi la bine…
Iar cînd zbuciumul se trece
Zborul tău e mort și rece.
1.04.2001

Sunt clovn ?..

Comis-am și comit greșeli flagrante,
Sunt clovn. Mi-a încolătăcit tot trupul
Șarpele viitorului veninos al plăcrerilor !
Înspăîmînta-țivă rudelor, prietenilor
Îndepărtați-vă de mine
Eu cred în viitor și …fac greșeli.

Cedează falsului minciunii…

În viața ta de păpădie…
Þi-ai insuflat că ești un rege …de gunoi
Aștepți , cerșind mereu la veșnicie
Să-ți ocrotească soarta de nevoi…

Mereu jonglat pe strune de speranțe
Dorești realizarea visului cumplit
Cînd peste tot al florilor nuanțe
Te-a pomeni surprins, îndrăgostit !

Iluziile coboară pe-aripi înserarea
În tăinuirea dulce a minciunii
Și nu știi cînd o să apară relaxarea
De fals și altă componenț-a urii.
***
Am comis și mai comit greșeli flagrante…
Deziceți-vă de mine rude ,prieteni
Să nu vă molipsiți de imoralitate…
Sunt înconjurat deja pe-o viață
De șarpele viitorului…veninos de plăceri…

Cimitire evreiești părăsite

Curcubeie supărate
După ploi torențiale
Peste pietre funerare
Își apleac-a lor durere

Au plecat pe val de soare
Neamurile--strănepoții
Să le lase-n delăsare,
Pustiiriilor, nesorții --

Dealuri plîng în Basarabii
Vîntul șuier-a pustiu
Peste-un mal de rîpă stearpă
Vremea macină un sicriu…

S-a înfricoșat Uitarea
Și pe glorii și pe jale…--
Curcubeie supărate
Plîng în ploi torențiale!

Sonata Lunii

În valul frunzelor de toamnă
Coardele pianului vibrau pe vîrful pomului Umanității
Invelite de luna trist-a îngerului nopții,
Frunzele săltau în valuri de eternitate
Distrugînd moartea din ea…

***
Dacă auzi-veți despre mine
Că am decedat în mrejele iluziilor naive,
Cînd Luna v-a umbla descumpănită în bătrînețea
Ei haină,
întrebînd
De cer…Cum de-am crescut zi de zi,
Devenind un nou prieten al Vechiului:
Să lăsați atunci pînă-n zorii mișcării
Să lunece umbrele morții
Peste mîna nemuririi…

***
S-au stins și-au adormit vulcanii ce-au avut
Odată erupții în codrii Basarabiei
Ne-am făcut uitați la locul sfînt al demnității
Unde-acum domnește trădarea…
Þi-au schimbat codrule izbucnirea de flori
Si fantezie,
In vînzare și ticăloșenie națională !
De ce să mă împac … cu tăcerea ? !
De ce să fiu genat de istorie și
Recunoștința codrilor mei ?
Ard în flăcări curajul,obrazul demnitatea…
De ce v-ați stins și-ați adormit vulcanilor
In mijlocul codrilor mei ?…

***
Și toate umbrele se pierd
Într-o scînteie de speranță
Cînd te ador și te revăd
Cum te întorci dintr-o vacanță.

***
Cînd văd arîta neghiobie
și prostie omenească în jur,
Cînd trufașii, aroganții
Ei fac, dînd din coate, loc la tron
Cînd falsul domină- n grădină !
Cînd unii aplaudă muzica lui Bah
In surdină,
Iar mizeria plutește sub noi
In valuri puturoase
Si Puzderia aruncă florile minciunii
Pentru ochii holopilor,
Atuncea eu îndemn curat :
Doamne ! îndeamnă timpul să
Treacă mai repede,pentru ca s-acopere
Prostia și în locul acestui îngrășămînt
Născut să gunoaie putrede
Să răsară lăstărei noi.

***
Morții se cutremură-n morminte
Simțind cum noi rămașii în
Stăpînirea pămîntului ne batem joc
De țărînă prin răzmerițe și războaie…
Morții se cutremură în morminte
Cunoscînd prețul nisipului din clepsidră…
Luminii,aerului,sclipililor de stele
Abuzului fin al vălului de ceață
În miezul serii îndrăgostiților.
Ce mai dorești morală , nebuno, de la noi?!
,iunie 2001.

***
Gîndurile mele au devenit invalide
Că nu mai pot restabili memoria
Florilor romantice ale tinereței,
Care astăți tropăiește în fața ecranului
Internetului
De ce alerargă caii.nebunii
Peste prăpastia morții care se chiamă
Viitor încălecat?
Ignorînd culoarea neagră a ovăsului
Împrăștiat peste zăpada albastră…
,iunie 2001.

***
Fuge fricoasă tinerețea de mine
Mereu așezîndu-mă pe banca acuzaților
Unde s-a întronat…bătrînețea!
--Ferește-te în lături ratatule, cu venitul
scund timp de-o săptămînă!
Tinerețea-i valoroasă dispunînd
De bani pentru… pamflete!

***

Nu mi-i frică de dragostea ta ce năvălește…
Mi-e spaimă că pot deprinde o situație
neghioabă… de-a iubi urîtul!

TÃINUIRE

Ascunde-te sub plapuma de ploaie
Ferește-te mereu de ochii mei
Să nu mă chinui cînd te văd o floare
Să nu mă rog din nou la sfinții tăi.

Tu ești nemărginită pentru mine
În limea florilor culorile ți-s noi
De ce n-am fost nicicînd alături, singuri
Dorind să-mpart aceste flori în doi?..

Da, ești demult sub visul altei aripi
Trăiești căldura focului mocnit
Nu vreai să crezi, cînd timpul n-are ore,
Că sunt același biet îndrăgostit.

Doar ochii tăi mă sfarmă în tăcere
Un zîmbet dulce m-a făcut să tac,
Ca doar iluziile-mi fac plăcere
În gîndu-mi melancolic și posac.

O, naltă clipă a juneței mele
De ce-am pierdut atîtea nopți în șir?
Și n-oi avea vreodată vis de stele,
Cu taina șoaptelor, în leagăn de zefir?..

Să nu mă chinui la vedere, floare!
Ferește-te oricînd de ochii mei
Să nu cad robul îngerilor tăi,
Ascunde-te sub plapuma de ploaie.
Chișinău,1978.

UN SPECTATOR

Ochii lui cîntă
Gura-i privește,
Cu urechea mănîncă,
Iar păru-i gîndește.

CU DORUL LA YOKO

La visul dulce-a lumînării
Micuța niponă cerca s-aprindă vulcanul
m-a regăsit la Avacea, Kamceatka.
După un secol, unde mi-a mărturisit
cum tigrul de Amur
I-a doborît visele aidoma mie hotarul cu sîrmă ghipată –
Yoko - micuța niponă, cu fermecătorul tău zîmbet
mi-ai ferecat mîinile întinse spre fericire.
mi-ai încătușat destinul.
Mă urmăreai curioasă ținînd în mîini
o floare de sacură
Plăpîndul meu diamant !
Lîngă tremurul dulce-al lumînării
Așteptam splendoarea erupției vulcanice…
De-atunci, de l-acea clipă visul
meu e-mpetrit de gîndul :
Să rămîn eternizat la clipa minunată
Ascultîndu-ți glasul cristalin : Saionara !*
(La revedere, în japoneză).

***
Caut răzbunarea în singurătate,
Cînd toamna sfarmă poeziile
Pe aleile înfrunzite.
Și soarele leneș
Se spală în miezul merelor coapte,
Căutînd și el o răzbunare în frumusețe…
E tristă amintirea adormită
În singurătatea crudă a ramurilor dezgolite.
E scurtă viața pentru-o zi de împliniri
În metamorfoza singurătății.
Deși tot căutînd frunzele pe aleile ei --
Ca pe o rază în labirinturi --
Sesizez un vis mărunt, produs din aceeași singurătate,
Aidoma destinului lui Ovidiu la Tomis.
Ochii noștri se macină în peisajele toamnei eterne
Tot căutînd să se răzbune pe singurătate.

****
Ca un vulcan ne trezim
Din somnul veacurilor apuse
Ca s-admirăm merele pe ram
Gustat încă de Eva și Adam…
Să dăm sens vinului din pocale.
Astfel.
Renaște flacăra de-asupra vulcanilor stinși.
În noi erup speranțele
Cînd pe neașteptate un vulcan trezitu-sa,
Iar vinuil curge din pocalul destinului nostru
Ca lava …
***
Pentru Janet
Lîngă bolta albastră
Stă o floare în glastră
Unde mama și tata într-o seară
Și-au pierdut amîndoi
Viața lor, după ploi
Cînd mașina căzu în ponoară
M-au lăsat singurea
la un colț de șosea
să-ngrijesc floarea dulce și-amară.
Doar cocorii în zbor
Îmi alină un dor
Cînd se duc în străina lor țară.

***
CHIURETAJ

A decedat odată cu nașterea
Neștiind ce-i binele și răul
Pe care oamenii i-l pregătesc mereu…
(Poate nici durerea?)
Dar … a murit fericit cu promptitudine.

***

ACVARIU
Nataliei Becciu

În ora tărzie au evadat clipele
din Clepsidra cerească.
Nu mai era nici zi, nici noapte.
Toate s-au topit în beznă.
În odaia luminată de solzii colorați
al peștișorilor decorativi
eu îngîn la chitară
veșnicia monumentului teribil.
Pentru-o cliăpă peștișorii,
Ascultînd balada infernului
s-au pricopsit …cu indulgență.
Dintr-o lume de apă și sticlă
Absorbeau veșnicia polenizată de cîntece și chiote,
În timpul banchetului erternului prezent egoist.

***
Te duci în lumea de speranțe
Cu toamnele iubite,
Cu apa cristalină de izvor
O lacrimă ghidușă,
Lăsîndu-mă din nou
În alte circumstanțe --
În crîngurile de dor.
Mă lași să mor.

***
Virginiei Gurdîș
O dată cu nașterea mea
din adîncul Galacticiii
către sufletu-mi
a pornit zborul său un… glonte.
Plumbul e rece și aprig, necruțător.
El rătăcește prin Univers
În dorința înfocată
de-a mă nimeri în cale…
o stea s-a ciocnit de el și s-a produs o catastrofă
în această macrolume de nimic,
pe care nici savanții cu telescoape moderne
n-au fost în stare s-o observe
pentru-a declara lumii descoperirea senzațională.
Firul de Plumb acuma hăulește speriat pe cer
Cineva naiv mai speră în teoria reîncarnării…
Din cauza depărtării…
se amînă fulminanta întîlnire-a sufletului meu
cu firul de plumb desprins
dintr-o Galactică zăludă…

***
Reîntors la baștină
Mărul din grădină m-a recunoscut
Într-o ploaie măruntă de petale
Ne-a legat gîndul ploii…
Copacul supărat de neglijența mea
Îmi promise fructele coapte
Care acuma zăceau cu toate
În petalele de la poalele lui.

OFENSIVÃ ÎN INFINIT

Cad clipele din cer
Peste drumul de oglinzi și bezne
Admirabil de sincer și de ridicol
Am ajuns să sensibilizez veșnicia—
Ce aprigă este raza timpului în acest leat,
Ce aleargă forțat
Rugîndu-se într-un Templu al bătrîneței
Cu pereții de lacrimi sigilate în tăceri,
unde nimeni nu dorește să zăbovească…
Nectarul curge din florar încălecînd
Pe globulele vorbelor uzate,
Venind în iureș la eterna încercare a destinului.
Cad clipele
Peste creștetul nostru
Încărunțit de viață…

***
Drumurile care ne stau în față
Sunt sărate de sudoare și dogorîte de arșiță
Urmărită de-o inimă blîndă
Spălată de lacrimi codrene
Cu zborul păsărilor maiestre ale lui Brâncuși
Drumurile noastre sunt obosite de-atîta…așteptare
Tot tînguind cu privirile
După Calea Robilor.

***
TÃCERE DE PRIMÃVARÃ

Într-o odaie la o masă cu-o sticlă cu apă
Stau pe poliți cărțile străbune
Șoptind lîngă visul Madonei Sixtine –
Care pe brațul universului
Îl prezintă pe Iisus
Și-l arată zîmbitoare (sau tristă?) lui Mihai Eminescu
--cel cu ochii visătoiri,
Cu surîsul reflectat în oglinda secolelor ce vin.
Tresar surprins de inspectoratul Giocondei
Umilind cărbunele încins din vatră soptindu-mi adevărul
Ca în cele din urmă să mă las de poezie
Ca să devin virtuosul strunelor tăcerii
Numai izvorul murmure la poalele rochiei mamei
Așternute peste iarba veșniciei de pe pînzele
Lui Vincente van Gogh…

***
VOI VENI

Voi veni în zori de ziuă
Voi veni neapărat
Cu o ramură de vișin
Ca în geamul tău să bat
Voi veni pe-aleia-n floare
Lîngă tainicul tău geam
Ambii mîngîiați de soare
O să fiu și eu un ram
Vei zîmbi de vis furată
Ascultînd ce îți voi spune
Să lăsăm nopții tristețea
Să fugim copii…în lume
Vom pleca apoi departe
Cu un cîntec de poveste
Al Ilenei Cosînzene
Că-nainte mult mai este.
Și te rog nu mai fi tristă
Lasă geamu-ntredeschis
Voi veni în zori de ziuă
Tu așteaptă-mă în vis.

***
Cînd te-aștept cu zefirul în plete
s-apari cu iubire din lacrima urii --
o creastă de nour despică o noapte
cu secerea lunii în lacul pădurii.

***

UNDEVA E MIEZ DE NOAPTE
Angelei Scurtu
Undeva e miez de noapte
Chișinăul doarme dus
Eu în gînduri la fereastră
Număr stelele de sus
Sclipitoare-s ca și-atuncea
Cînd eram la Telenești
Seara adunam iluzii
Cu o zînă din povești…
Mă credeam copil romantic
Ca acum, la Chișinău
Cînd e-n flori Malina Mică
De-aici pîn-la Dumnezeu
Ah! De demult acele clipe
Au zburat pe cerul sorții
De-am rămas să caut rînduri
Undeva la miezul nopții.

NUCUL

De ce te-a-nlăcrimat ploaia, nucule-schelet,
În acest Imperiu al babei Odochii?
Þi-au înnegrit ramurile cu lac de tăciune
De parcă te-ai face frate cu mine…
Dormind în ceața nopții lîngă stîna cu mioare
În vecinătatea lupilor hrăpăreți…
Stai singur la marginea pădurii
Tăcut și adîncit în gînduri mărețe
Tot așteptînd deșteptarea mugurilor
Ce vor veni în ramura-ți din țara verde.

***
SATELE NOASTRE

Se-nșiră pe văi, prin codri, dealuri, cîmpii
De parcă cineva le-ar fi supărat
Și nu vor să trăiască la oraș
Ineasca, hai așteapătă-mă.
Curînd voi sosi acasă și
Neapărat te voi lua cu mine
Să-ți arăt orașul și marea…

***
Fiului Victor
Să mai sper la o tăcere
Chiar și-atunci cînd sunt mîhnit?
Cine poate să dezlege
Ce în foc s-a mistuit?

Astăzi nu pricep de unde
Aș aprinde-o bucurie
Și-un prieten să mă ducă
La a mea copilărie.
Iar pe toate să le străngem
Într-un coș cu poame dulci
Și să bem vinu-amarul
Toate visele să-mi culci.

Să păstrăm pe lumea asta
Foșnet cald de frunze-n vie
În simfonia de păsări
Recital de ciocîrlie!

De zîmbești la ora asta
Eu te văd,te văd la față
Și te plîng, să cred…Așa e…
Dusă ești din a mea viață

C-a sunat departe-un tunet
și ecoul s-a răsfrînt
peste-o pară stins-a florii
cu petalele în vînt.

***
CÎNTECUL MUNÞILOR
Fiului Petrică
Peste vîrfuri cărunțite
Un ecou s-a dezgolit
Și de-acuma veacuri multe
Tot îl plimbă-n labirint:
Prin prăpăstii, stînci abrupte,
Peste jocurile firii --
Zboară el sever, fără odihnă
Visînd ora împlinirii.
Dar cum vremea se prelinge
Lin de tot, dinspre trecut,
I s-au frînt ale lui strune
Și-n abis s-a prefăcut.
Iar pe piscurile albe
Mîine curge peste ieri
Măreția asta sfîntă
Îmi aduce-n gînd dureri…

***
PRIMÃVARA
Fiicei Ilenuța
O crenguță-n muguri--
Tremură pe cer
Norii o mîngîie
Sfinte adevăr!
Cu-a ei melodie
Zorii se trezesc
Bolta îi adie
Fructele-i cum cresc.

***
Fiului Radu
Răspunde tăcerii
Cu struna chitării
Cu toasturi de frunze
Cu sufletul lin
Distruge mîhnirea
Cu zboruri înalte
Spre cerul senin…

MAREA NOCTURNÃ
Fiicei Daniela
Peste-ntunericul sinistru
Se zbate-un far în depărtări
Corăbii triste ancorează
La începuturi de cărări
Acolo stelele se ceartă
Cu a orașului lumini
Iar undeva în larg, pe valuri
O barcă goală saltă lin
Cel ce-o vîslise e departe
Pe-al tăcerilor făgaș
Și barca rătăcește beată
spre zările altui vîslaș
ce mare-i valul de la ceruri!
Luminile se duc la fund
Cum mă scufund în val de mare
Ca lacrima să mi-o ascund.

SPERANÞA
Fiicei Veronica
La poarta tăcerii
În inima petrei
Sub pomul de iarnă
Pe luciul apei –
Răsare speranța
Din lutul durerii
Cu lacrimi uscate
Pe-un chip meditînd…
Ea vine, străbate
La locul de floare
Să-și culce-amintirea
Și dorul trecut
În lumea-nsorită
Să-și curme necazul
Să nască- o iubire
Cu-n dulce sărut.

PIESÃ INTIMÃ

O femeie în alb
Cînta păpădia
Destrămată-ntr-o vară
De necaz și-amintiri

O femeie în alb
Surîdea împăcată
De peisaj și de soartă
Într-un vis de lumini

CRUCE

Un cîine slab și negru
Ah, bate-n soarta mea
Ah,bate cu tăgadă la lună și la soare
Ah, cum m-ar mai sfîșia și eu
Îi dau zăludului mîncare
Un cîine slab și negru
Ah, bate-n soarta mea.


Fiicei Daniela
Să te duci în zori de ziuă
Dar să vii la asfințit
Și te rog să nu te sperii
De mă vei găsi murind

Să-mi asculți a mele vorbe
Și să-mi speli cu lacrime
Chipul meu sculptat în osul
Chinuit de patime

Sub un nuc rotat și mîndru
Sufletul meu să-l aduci
Și sub cetina-i pe vreascuri
Înverzite să mă culci

Frunza cea care doinește
Să mi-o pui drept căpătîi
Să aprinzi acele ramuri
Cu iubirea ta dintîi

Iar cînd viața mea romantă
Pentru veci s-a termina
Mai aprinzi și-acele vreascuri
Ce-n cenușă m-or făcea

Vei privi cum vîntul duce
Aburul care-am fost eu
Și o floare-n loc de cruce
Să lași pentru Dumnezeu!

Te-am rănit cu vorba poate
Lîngă-un gînd nelămurit
Dar zîmbii și-n zori plecata-ai
Venind după ce-am murit

Ah oricît ar fi de aprig
Visul pe acest pămînt
Cu-a patimei durere
Mori frumos trăind iubind.

ÎNGER PÃZITOR

Mă treci prin lume, soartă…
Cu fulgere și dor
Păstrîndu-mă pe-aripa
De înger păzitor.

Să-mi fie călăuză
Și-al clipelor chemare
La multele-mi păcate
Gă-si-și-vor salvare—

Spre inimă se-ndreaptă
Un glonte- otrăvitor,
Dar toate le dărîmă…
Un înger păzitor

Suntem cu toți în viață
Turiști începători
Călăuziți oriunde
De-un înger păzitor.

Nu crezi deloc în dragoste?
Recurge la…topor!
Și speră c-ai în viață
Un înger păzitor!

iulie,2001

Toate florile scuzei
Þi le adresez ție, Femeie
Pentru cei care uită s-o facă
Îi îndemn la responsabilitate.
Să nu plecăm
Vinovați, cu păcate grandioase
Față de ea , femeiea,
Care ne dăruie căldura stelelor
emoțiile nechibzuinței
eu, care nicicînd nu doresc
bătrînețea la mijloc
sunt salvat de Ea!
Scumpe dătătoare de viață
De amintiri ale binelui
E păcat
Că m-a făcut un democrat-disperat
Azi stînd pe-o linie moartă
Cu tristețea că plec de pe-aleia tinereței
Și cedez locul altor frumuseți ale tale…
Doresc să știi în clipa asta
De scuzele mele pentru toate cele
Neîmplinite, nerealizate
Față de tine, femeie!
Trăind dificila clipă a vieții
cînd florile se ofilesc în mîinile tale
Nu mai pot s-aduci substanțiala contribuție
la potolirea tristeței…


***
Viața e o strună de chitară
Pe portativul morții neînfricate
Cînd porumbeii vin s-o ciugulescă
Ea ba se luminează, ba se întunecă
Veselind natura.
Cu legile ei curative.

***

A apărut steaua unei copile pe cer…
A scînteiat dureros
Și s-a stins pentru totdeauna…
Marea tragedie a lumii s-a petrecut!
Un suflet de bărbat,
Fără a bănui el, v-a fi văduvit
De iubire
Și dragoste pentru totdeauna.
Ce gol e pămîntul cu oamenii
Cînd, neobservat pe cer se petrece
O moarte de stea infantilă!

***


În nopțile de iarnă
Pe strafă, singuratic
A tristului oraș
Se freamăta scorușul
Cu fructele lui coapte
Și roșii de-nghețate…
Gîndind la primăîvară
Pășeam în neuitare
Spre geamul tău aprins
Mă cuprindeau fiorii
Căci ne-ntreceam cu zorii…
Iubite îngeraș…


****
Chinul
Ne chunie momentul
Cu toate-a lui capricii
Cu triste dispoziții
Și triste noutăți…
Se stinge lumînarea
Și focul de-artificii
Și umbrele se-adună
Pe ziduri de cetăți.
Trăim cu invidia…
Vecinii au conacuri
Ne-ntrec cu bogăția
Trăiesc leger, ușor!
Dar vine el, momentul
Și-n similar scenariu
Cu pompe funerare
Se duc la locul lor…
Ni-i sufletul de gîză
Minuscul și mărunt
Deși ne credem veșnici
Stăpîni pe-acest pămînt.
Stăpînă e natura
Cu stricta ei Scriptură
Și-n viața trecătoare
Ne-ncearcă-ncurcătură!
Iar chinul nostru zilnic
Suspect și egoist
Îți spune adevărul
Că iești un biet…turist!
Trăiești mereu cu gîndul
Că mîine vei pleca
Iar toate-a tale chinuri
Urmașii-or prelua…
Ne stă mereu Eternul
În față și în spate
Cu bucurii și chinuri
Pe-o viață și pe-o moarte.

iulie,2001.

Asasinii soților Ceaușescu

Energic, bestial ați tras trăgaciul…
Privirile de piatră le-ați țintit spre zidul
Cuprins de mușchi și mucegai albiți
De promoroaca lui decembrie
Peste România au răsunat rafale de-automat
Speriind ciorile pe ramuri…văzînd ei primii
Cum ați nimicit într-o clipită epoca.
Apoi, v-ați demonstrat orgoliul de tipi civilizați
Refuzînd a oferi cadavrele corbilor,
Înmormîntîndu-le în tradițiile cîinilor,
Sub gardul ferit de ochi străini la Ghencea.
Ce tristă este furia față de-o epocă
Civilizată la neamul nostru românesc!
Executorii au zîmbit tradițional
Și lăsînd crima fără de pedeapsă
Triumfător, cu gînduri făuritoare
S-au urcat în fotolii la tribună
Să încînte poporul…

Ochilor tăi…

De ce-s atît de jalnici în privire
De ce –s atît de ageri, chinuiți
De ce ei tac și nu-mi șoptesc…iubire
De ce sunt pentru mine… fericiți?

***
Zboară stelele și norii
Cu o noapte, pe crîmpeie
Cînd pe-aripi de zori, plutește
Dulce cîntec de femeie…

Alter ego

Om al patimilor,
Cu flori de cărbune
În taincul singuratic
Cu un zîmbet tăcut în colțul gurii
Mereu admiră ferul roșu-n jăratec
Pe planeta de scîntei și stele
Al nicovalei…


Părinții

Ați picat semințe-n humă
Ca peste-un destin să răsărim în flori
Înțelegînd viața,moartea și o lume
Cu vis și furtună,cu noapte și zori.

s-au aprins luminile apoi,
stingîndu-se speranțele, cînd voi ați picat
semințe în humă
din stele s-au desprins păsările, răpindu-vă
cu tot cu meteoriții în eternitatea galaxiei mele

Se învechesc pietrele lîngă noi
Îmbătrînește frumusețea.
Doar semințele părinților
Harnice, nestăvilite zidesc rădăcinile spre mine.
Și mă așteaptă,
Mereu, chemîndu-mă la ei…

Schizofrenie

Un șobolan din CGB
s-a pomenit căzut în ..latrină
În situația penibilă
îndat-a divulgat patronimicul său: “Ștebarța”…
A meditat exact la momentși
Furișîndu-se
c-o lab-a înșfăcat colacul de salvare…tricolorul!
Mulțumindu-se că balana-i murdară încă de rahat…
Independent și-asigurat! Și fericit la patrat…
Căci ploaia a curățit Lighioana—
Latrina deja s-a pomenit departe
El se bucură, că se află printre-ai săi…
Acuma el e la lumina soarelui
În vînturile prielnice ale timpului
Deși tot de-asupta latrinei plutește
Și se hrănește…
Și se hlizește!
Cu dolarii la gura largă a chimirului.

***
Adolescentină

A apărut o lacrimă la geam
În prag de noapte
Cu visul păru-ți mîngîiam
Vorbeam în șoapte…
O raz-a lunii lacrima
O sfărîmă-n scîntei
Surîsul tău mă ferici
Cu-a umbrelor văpăi…
1971
Noapte de martie
Tremură-n vînt ramurile-n mugurite
La fereastra-ngîndurat-a primăverii
Parcă-nfricoșate
De minciuna naturii
Cînd luna în văluri de ceață
Trece peste noaptea noastră
Cu-amintirile-n nesfîrșite cugetări
Sprea păsărilor albe Þară
Unde se vor întîlni ramurile în floare.
1972
***

Stele…

În tămăduirea fricii
s-au înfricoșat de tămăduire—
Stelele acoperite de nori,
Care trec prin ore împreună cu anii…
Să îndepărteze… fantastica de noi.
1973
***
Simfonie copilărească

Trezești imensitatea
Cu vise-nrourate
În zorii dimineții
La culmele de vînt!
Iubirea se-nfiripă
În clipa scump-a vieții
Și peste-adolescență
Răsare-un soare blînd!
Prin ramuri de pădure
Aleargă căprioare
Spre lacul Veseliei
Te face să zîmbești!
Un tremurat de strune
Pe-o tainică vioară
Cu flori multicolore
E-o Zînă din povești.
Răsai din întuneric
Pe valuri de scînteie
Renaște iar trecutul
Cu-al gloriei erou
Căci tot ce se-ntîlnește
În clipa primîverii
Acordul simfoniei
Și mîine va fi nou!
1972





Tu ești simpatică, frumoasă
Cu ochi scînteietori… Din cer
Plutești cu visul de mireasă
Într-un miracol de-adevăr.

În alb tu te cobori din stele
Fior de taine , plutitoare
Și mă privești cu ignoranță…
Știind cît ești de-atrăgătoare

În taina plină de speranțe
Mereu te-ascunzi ca un fior
Nu crezi sincerității mele
Că te iubesc și te ador!

Îți par caraghios de fire
(Tu nu mă crezi, nu mă dorești)
Deși un val de amintire
Te-arăți o iarnă din povești…

Privirea ta indiferentă
Mă cucerește iar și iar
Mă chemi din nou copil, acasă
Pe-aripa dorului școlar…

Privirea ta mă nimicește
Și nopți și zilele, mereu!
Doar sunt un visător de stele
O tain-a îngerului tău.

Iar tu zîmbești ca o scînteie
Și pleci în drumul tău tihnit…
Te rog să știi, dulce femeie
Că sunt un biet îndrăgostit.
****

Ca lacriima…

Azi ești ca lacrima de dulce
În ciuda vremilor uitate
De m-ai respins prin răzbunare
Tu speră că ai avut dreptate.

Iar părul tău frumos, cu farmec
Se conturează-n ceas de-a fi…
Minutele-n cadran iar picur
Cînd interzici de-a te iubi!..

Îngroapă anul care trece!
Declară-l un eșec scontat!
Distruge-o amintire…(tristă?)
Condamnă-mă c-am existat!

Și speră: mine-a fi mai bine
În calea marilor iubiri
Vei întîlni amorul dulce
Împresurat de trandafiri!

Suntem toți trecători pe lume
Chiar dacă timpu-i vinovat?..
M-ai izgonit tăios din vise…
Să mă condamni c-am existat!

Vor trece anii pe cîmpia
De tinerețe și de flori…
Voi rechema mereu stihia
A ochilor fermecători!

Precum etern mă trec din viață…
Eșecul iernilor mă duce
La floarea alb-a amintirii
Ascunsă-n lacrima ta dulce.
****

Curg zilele — picuri de nor —
Grăbite mereu undeva
În păsări uitate în zbor
Se află acum viața mea

Toamne cu brume tîrzii
Își mută clipele-n cer.
Te rog nu pleca, mai rămîi--
E totul ce pot să-ți mai cer.

Căci mîine fi-vom uitați
Mai mult decît astăzi și eri
Cu fulgii parașutați
Pe locul numit nicăieri..
****
COPILÃRIE

Candelabre-nțețoșate
Îmi privesc copilăria
Drumurile-ntortocheate
Iar coboară, prin ponoară
La Ineasca dulce-amară;
Cu gutuie la ferestre
Cu tot raiul ca o zestre
Ce domnește-afară-n toamnă,
Unde cîntul mă îndeamnă,
Unde m-a-nvățat izvorul
Cît de limpede e dorul
Unde-mi stă copilăria--
Tot acolo-i veșnicia
****

Tu ești…
Tu ești simpatică, frumoasă
În negrul ochilor… Din cer
Plutești ca visul de mireasă
Într-un miracol de-adevăr

În negru te cobori din stele
Fior de taine , plutitoare
Și mă privești cu ignoranță…
Știind cît ești de-atrăgătoare

În taina negrelor speranțe
Mereu te-ascunzi ca un fior
Nu crezi sincerității mele
Că te iubesc și te ador!

Îți par caraghios de fire
(Tu nu mă crezi, nu mă dorești)
Deși un val de amintire
Te-arăți o toamnă din povești…

Privirea ta indiferentă
Mă cucerește iar și iar
Mă chemi din nou copil, acasă
Pe-aripa dorului sprințar…

Privirea ta mă nimicește
Și nopți și zilele, mereu!
Doar sunt un visător de stele
O tain-a îngerului tău.

Iar tu zîmbești ca o scînteie
Și pleci în drumul tău tihnit…
Te rog să știi, dulce femeie
Că sunt un biet îndrăgostit.
****

Ca lacriima…

Azi ești ca lacrima de dulce
În ciuda vremilor uitate
De m-ai respins prin răzbunare
Tu speră că ai avut dreptate.

Iar părul tău frumos, cu farmec
Se conturează-n ceas de-a fi…
Minutele-n cadran iar picur
Cînd interzici de a-l iubi!..

Îngroapă anul care trece!
Declară-l un eșec scontat!
Distruge-o amintire…(tristă?)
Condamnă-mă c-am existat!

Și speră: mine-a fi mai bine
În calea marilor iubiri
Vei întîlni amorul dulce
Împresurat de trandafiri!

Suntem toți trecători pe lume
Chiar dacă timpu-i vinovat?..
M-ai izgonit tăios din vise…
Să mă condamni c-am existat!

Vor trece anii pe cîmpia
De tinerețe și de flori…
Voi rechema mereu stihia
A ochilor fermecători!

Precum etern mă trec din viață…
Eșecul iernilor mă duce
La floarea alb-a amintirii
Ascunsă-n lacrima ta dulce.

Evocare
Acasă, la Ineasca
E Anul Nou – din nou
Se cresc urări sub geamuri
Ca dintr-un vechi ecou,
Ce-l port aici, în stînga
Planeta mea de sînge,
În ceata cea se-aude
Și un copil cum plînge.
Sunt un întors din lume
Cu anii dați la drum
În schimbul unui nume
Ce nu-l am nici acum.
E Anul Nou acasă
Și-n lacrima-mi firească
Mă frige crunt durerea
Plecării din Ineasca.

Baladă în roz

Erai atît de frumoasă
Erai atît de aproape
Erai atît de a mea
Încît din înalt se desprinse o stea
Și te admira
Cum te mîngîia
Toată viața mea.
În amiaza mare
Luna c-apărea
În mîini cu o floare, floare cerească
Floare domnească
Să te ocrotească
De relele toate
Cîte ți-au fost date…
Erai atît de frumoasă
Și-atît de mireasă
Și-atît de aproape
Și-atît de acasă…

ARTISTUL
Prin moartea sa, artistul
Parcă i-ar oferi acesteia șansa.
Să scuture florile-n lacrimi,
Însă Copilul din el
Surîde, desconsiderînd în totalitate...
Catafalcul.
****

Tristețea mea
A luat chipul unei flori,
De-a cărei teamă
Nopțile se sting
Înainte de-a se naște.

****

Micuțul Sorin
Realcătuiește lumea
Pe harta imaginației sale
Și nevinovat
de nici o catastrofă
Derulată pe parcurs,
îi rezervă mai mult spațiu
Omenirii, strămoșilor —
Strîmtorîndu-l pe cel destinct
Mărilor, oceanilor, fluviilor...
Nu înainte de a desena liniștea
În universul viitoarei ființe umane.

****
În căutarea Speranței
Pentru strangularea singurătății
Lupt în legea firii
Cu visele ce-au ancorat
La țărmul unor iluzii...
Pe-alături trece... moartea
Pricinuindu-mi
Aripile tinereței!
Tot căutînd făgașul Speranței
O aripă-mi se smulge
Din umăr
iluzia atinge dimensiuni
Neînchipuit de imense
În care încap și umbrele
Propriilor mele iluzii
Care și ele încep
A se dezice de mine.

****
Dimineți în așteptare,
Dimineți ocrotitoare,
De ce sunteți trecătoare
Ca și roua de pe floare?!

****
O trăsură plină cu tristeți
La care-mi sunt înhămate amintirile,
Trece pe--artera principală
A inimii mele.
“Scîrțîe din osii carul...”
Dar din el nu cade
Nici o steblă de amărăciune
Ca să ușureze mersul
Vehicolului pocit...
Pe parcurs mișcarea sa
Devine mai anevoioasă
Încît am impresia
Că anii și-au pierdut
Darul numărătorii
În văile Ineascăi...
Trăgîndu-l alene amintirile
Carul se-oprește la o stație
Neidentificată
Dar făcînd parte din inima mea,
Care parcă nici nu palpită,
Nu cumva mă întreb,
S-a aprins și arde
Vreo tristețe din cîte sunt
Stivuite în car?
Ah, inimă, inimă, chiar și prin
această fumegare
Nu trăiești înzadar!

****
Noaptea mă înseninează cu păsări
Întoarse acasă din lungă plutire
Tristețe, nu-mi dă binețe
Întoarce-mă-n poezia copilăriei.
Acolo voi vorbi cu firul ierbii,
Cu stropul de rouă
Cu semințele-n germinare,
Și zilele-mi vor planta-n priviri
Rădăcini de lumină,
Din care alte zile
Vor fi să răsară, să vină.

****

De ce sunt melancolici norii?
Cînd știu că sub plapoma lor
Freamătă o sumedenie de păsări
uitate de oameni în zbor?
De cînd s-au dezlipit de mine
Zilele tinere
Mă iau în seamă
Numai orele acoperite cu nori
Trecutul nu-și mai aduce aminte de mine
Prezentul mi-i tulbure,
Gîndul la ziua de mîine
Mă înnegurează...
Tu, fiule, ce mai faci?
... învață
în locul meu ca să zbori.

****

La Marea albastră a Malovatei noastre cernite
Învelișul verde-galben al malurilor
Îmbătrînite de toamnă
Parcă plutește.
Pe spinările peștilor
Antrenați în stihia destinului lor
Asemănător
Cu-al locului de-aici
dar și cu-al omului,
A clădit în tulpină suflet
Din sufletul său,
Slăvindu-l altfel pe Dumnezeu,
Lăudînd lucrarea sa
În fiece frunză cerească
Și în fiece pămîntească stea.
La Malovata
A fost odată un Balaur al frumosului!
Dacă nu era —
nu se povestea.
... Firicel de iarbă rea!

****

La Malovata

Valul unduiește
Legănînd steluțe
Visele sărută
Valul cel curat.
Gălbenește frunza
De oglinda apei,
Lin se-atinge-o ciută--
Ochi înlăcrimat.

****

De cînd m-am despărțit de tine
Să te revăd n-am îndrăznit
Păstrează taina întîlnirii
Acel Luceafăr văduvit

De-atîtea clipe împreună
Ce le-am trăit și le-am trăit...
Luceafărul dintotdeauna
Veghindu-ne din infinit.

Părea că-i din iubirea noastră
Părea și el îndrăgostit
Urcat pe bolta lui albastră
Măreț și-n tristu-i infinit.

Cînd apăream - prin nori răzbea,
Pe măguri revărsînd văpăi
Și toată zarea încăpea
În ochii tăi, în ochii mei.

De drag de noi se arată
Ca dintr-o inimă de mit.
O clipă-i viața noastră toată.
... iar clipa nu-i, ne-a părăsit.

****

Viața nu-i o veșnicie,
Să luăm cu toți aminte,
Nu se cumpără, nu se vinde,
Dac-o minți și ea te minte.

E în urmă, nu-nainte
Fă așa ca să te-ncînte,
Fapte dă-i și nu cuvinte
Pînă-n clipa-n care-asfinte,--

Viața nu-i o veșnicie —
|ine cît o păpădie
Și e vai de cel ce-o plimbă
Prin hățiș de lege strîmbă,

Vai de mizerul ce-și schimbă
Neamul, norii cînd l-apasă.
Este crimă sîngeroasă
A-ți trăda popor și casă,

A primi străini la masă
Ce te pradă și te lasă;
Crezînd că-i de viț-aleasă--
Te mai și voievodează.

Ah, nemernicul ce-ți schimbă
Limba ta cu a lui limbă!
Și te dă neghiob afară
Și din limbă și din |ară.

Și-am zis frunză de lichea,
Trădător în Þara ta.
S-a mai întîlnit cîndva?!
... Ștefane, nu ne lăsa!!!

****
ANTISENTUIMENTALÃ
Unor politicieni autohtoni

Þi-e silă și rușine
Să treci pe lîngă voi
V-ar sta cumplit de bine
Cu turmele de oi.

Pe libera pășune,
Cu verdele-i frumos
Un dram de-nțelepciune
L-ați strînge de pe jos.

Și cu încetul, poate,
Ani lungi tot ciobănind,
V-ați teme de păcate
Comise chiar și-n gînd.

Ați blestema minciuna
Pe care-ați pus-o-n steag
Și n-ați zoi întruna
Al țării nume drag...

Ni-i silă și rușine,
Ne sbatem în dureri...
V-am meritat, ruine
Din ziua cea de ieri?!

Dar vine gongul, bate,
Adie a sfîrșit,
În lături, strîmbătate
|i-i trupul putrezit!

Vă traversează vîntul
Pustiului. Și-atît.
Slăviți pe veci pămîntul,
Că nu v-a înghițit.
****

Sub povara singurătății,
Grea și amară,
O văduvă își recapitulează
iubirea,
Trăind-o imaginar
Ca-n primul fior,
Ca prima oară.
Dorule-dor,
Neastîmpăratule!

****

Melancolie, pasăre rară
Împrăștiindu-ți trilul
Cît ține cerul și pămîntul,
Mi-ai înlăcrimat sufletul
Pînă la limpezire.
Tristețe frumoasă,
ai curs prin mine
ca o apă tămăduitoare
de rănile bucuriilor
nemeritate.

****

Lasă-mă, dorule
în victoria cîștigată
în războiul
purtat cu mine însumi,
în sfîrșit, m-am învins,
reparîndu-mi toate greșelile,
recăpătîndu-mi pacea
care amintește
forma și dimensiunile
ultimului strop de rouă
căzut de pe fruntea
părinților mei.

****
Sufletele noastre
Îngemănate cu timpul,
Ne-adîncesc în trecutul pămîntului
Cu o umbră-a teroristului nebănuit
Fiecare vrea să trăiească mai mult,
izgonind transparența,
Făr-a dori ...bătrînețea —
Nerecunoscînd frontierele
Conștiinței, sfidînd bunul simț.
“După noi, spunem, și potopul!”
Iată și semnele grăitoare:
Sufletele noastre calamitate
de grindina... nesufletului.
Or , ăsta e după potopul
cel mare de numai încă... o lacrimă?

****

Te-ai avîntat spre nemurire
Cu-o toamnă cu adîncuri plină
Încărunțit de o iubire
Ce-a fost și n-o să mai revină.

****

Vreau o muzică lină, adîncă
În care-ar vibra
Suferințele sufletului meu,
Precum și inima-ntreagă...
Prin astă muzică lină, adîncă
Ne-ar putea întîlni
Dumnezeu.

****
Dispărînd mai ieri Pegasul,
Muza a cam ațipit...
Doamne, oare ce-am greșit,
Dacă un neisprăvit
Fură și iconostasul?!...

****
Și tot aducînd vorba despre mîhnire
Despre pericolul ce-l ascunde,
Despre partea ei nevăzută
Care totuși ne... vede;
Despre cîte explozii
Poate conține —
Mie, purtătorului ei
Mi s-a făcut milă de mine.
De noi, de ei, de voi...
De aceea să nu
mai inventăm noi tristeți,
Ci și pe cele vechi
Să le trecem la paragraful
Triste-amintiri... cu indispoziții
Sau la cel întitulat
Categoric uitare
Fără șanse de recuperare.
****

CÎND
Ce e viața?.. Ce e viața? —
Mă-ntreb seara, dimineața
Și mă-ntreb întotdeauna,
Pe ninsoare și furtună.

Nimeni însă, de niciunde
Nu se-ncumet-a-mi răspunde
Este soartă? Este-o lege--
Cum să știi a înțelege?

Poate-i numai o părere
Sau e zbucium și durere?
Vino viață, mi te-arată
Dar să nu pleci niciodată.

****
Un decembrie sumbru mă urmărește...
într-o moară pustie,
Ale cărei pietre
Scrîșnesc enervate în deșert
Din lipsa boabelor de grîu,
Amintind parcă acel calvar
Traversat de destinul părinților mei,
Am văzut cum se macină timpul,
Zilele omului flămînzind
La un început de mileniu trei,
Cu moartea ce urcă în ei--
Drept unicul lor salvator...
Viacule, m-ai înspăimîntat
Și pentru... viacul următor.

CHEMARE

( poezie de debut publicată
în revista “Moldova”, 1980)

Știu,omul are nevoie
De toate în viață și vrea
Ca toată lumina să-i fie
Alături, cu pace și flori.
Eu vreau ca livada în floare
Veșnic să cheme albine
În sute de noi generații!
Prind adierea de cîntec--
Ce noi,ca strămoși de-altă dată,
Pe glia de azi vom rosti-o —
În secole noi să străbată
Orfeu și cu muzica sa!
Deci fie și raze de stele,
Deci fie și noapte și zi,
Doar toate rămîn ale mele,
Așa precum sunt și vor fi!

Ianuarie la Ciocana

Pomii au rodit de promoroacă

Brazii luminile-n culori își joacă
De ce e trist și multă neglijență?
Cînd e-ntronată-n capul mesei…Indulgența?

NICOLETEI

... Cînd vei crește mare,
îi spune mama,
Vei înțelege că orice bucurie
Își are... și drama.

Cînd vei crește mare
vei aplauda mugurii desfăcuți
din coronița mamei tale
plină de înțelepciune.

Cînd vei crește mare
vei ghici clipa iubirii
părinților tăi, care te-au adus
să urmărești îmbulzirea la geam
a florilor primăverii

Îngerașul tatei, îngerașul mamei
Tu vei crește mare
Într-o mare floare
pentru primăveri!

CALVARUL BUCOVINEI

Plătim tribut veneticilor
Din propria sudoare.
Rupem pîinea de la gura copiilor
Și le-o oferim lor.
Ei, în schimb,
Ne omoară datina, limba,
Sclipitorul folclor,
Iar odată cu acestea--
și pe noi.
Ne-au îngenuncheat văile
ștefaniene,
Înjură Carpații
Cînd ning și plîng romînește
și le închid gura
Cînd romînește vorbesc...
Le-ar place cumva
Aceeași stare de lucruri
Pe meleagul lor strămoșesc
Din Poltava?!

INEL


M-a tulburat o întîmplare
Ce-am împărțit-o-n doi cîndva.
Era pe cînd da pomu-n floare
Și-n tinerețea mea era.

Tu îmi veneai dintr-o stihie
De care, fraged, nu știu cum
Gîndeam că-i pură veșnicie
Ce dăinuiește și acum.

Erai ( îți amintești?) frumoasă,
Încît păreau uimiți, la fel
Ca mine — zorii de mătase
Ce s-adunau într-un inel.

Erai atîta de frumoasă
Și noi am revenit acasă,
Ca nu cumva dintr-o minune
Să-ți intre degetul în el.

MOMENT

O adolescentă
Își dorea ursulețul de catifea
Zărit în vitrina unui magazin
Și obținîndu-l
Și-a redobîndit copilăria.

POVESTE CU LAȘ

De laș ce sunt
mă aflu în căutarea
unei arme,
pe care viața mi-a pus-o
în mîini la început,
alături de minunile lumești.

****

Mă dor amintirile
nu pentru că mi-ar răscoli
vînturile și zăpezile
ce s-au perindat
în trecut,
ci pentru că nu-mi surîd
altele, în viitor,
încărcate cu-același sens,
cu-aceeași durere frumoasă,
de-acum neînsuflețită
și împrăștiindu-i-se cenușa pe vînt.

CÎND VOI PLECA

Într-o clipă, într-o zi
Voi pleca. Și unde-oi fi —
Voi fi ploaie, voi fi vînt
Sau m-o coperi pămînt
Chiar de frunză-oi deveni —
Tot pe tine te-oi gîndi.
Voi fi suflet ce va ține
Calea numai către tine.

****

Prin bunătatea pe care-o zidim
zi de zi
Oprim veșnicia pe pămînt
Atît pentru ziua de azi,
Cît și cea de mîine.
După noi totdeauna
Cineva mai vine.
Urmașilor! Să nu ne condamnați
Pentru exscesul nostru de trufie
Pentru exageratul optimism
față de momentele...triste
Ale viitorului trecut.
****

Cum tot ce dărui altuia
Îți va reveni înzecit ție,
Clădește — aici, pe pămînt,
Viitoarea ta avuție.

****

Iar m-ai cuprins, moment de realitate...
Mi-ai forțat ușa sufletului
Și-ai intrat tiptil
cu pași de copil...
Părăsește-mă, și-ți voi zice
Sora mea de cruce.
Lasă-mă, căci îmi înnebunești
Ochiul din interior.

****
Unicul său neajuns
este că se crede...
Cel care nu este.

****
Cîinii huzuresc pe pămînt
iar pe ceruri păsări
Și-au uitat cîntecul.

SINCERITATE

Deși sunt sinceritatea întruchipată
cum să vă spun, copiii mei,
că după Tatăl Ceresc,
eu v-aș fi fost
Cel de-al doilea ocrotitor
pe care l-ați meritat,
dar nu purtați nici o vină
ce-ați crescut ca dintr-o milă străină.
Din ce în ce mai des,
îmi dau seama
că nu voi m-ați ales,
ci întîmplarea m-a găsit
pe mine
spre a vă fi măcar
și cel din fapte puține.

UNUI PRETINS MARTIR

Condamnați-mă, apoi iertați-mă...
Pe rugul, construit
Din flăcări mistuitoare,
voi recunoaște:
Călcînd din păcat în păcat,
Cerșesc biografia de la istoria neamului.

ÎNVÃÞÃTORULUI B. COGAN

Rană sîngerîndă — străvechiul
Pămînt al făgăduinței!
De ce popoarele care-ți
pășesc huma,
adîncesc rana în ea?
De ce păsările tale
mereu zboară rănite pe cer?
De ce sinucigașii jubilează
Prin acte teroriste în care
mor semenii lor?
De ce moartea pentru ei
e o sărbătoare-n nebunie?
Ce înseamnă pentru ei
dragostea de oameni?
De ce Marea Moartă e dorința
oamenilor de-acolo?
Precum Pitecantropului și
Dinozaurului?
De ce atîtea semne de întrebare
la Un început Modern de secol?

NOSTALGICÃ

Ca o ploaie în fereastră
Iar îmi bate amintirea:
S-a călătorit iubirea
Și-i pustie viața noastră.

Viața mea și a ei viață,
Două vieți în una prinse
Ei — privirile i-s plînse,
C-aș lua-o , ah, în brață

Și-aș umplea cu ea cîmpia
La Ineasca din poveste,
Unde-amurgul de pe creste
Unduește-n flori... copilăria.

Și i-aș pune-n trup tot vîntul
Și cu dînsul aș iubi-o
Pînă dincolo de- adio!
Cît e apa și pămîntul.

****

Amintirea
Despre rochia ta în mai
Înseamnă dorul
La toate timpurile...posibile.

****
Să stoarcem umbrele din noi
Mereu păziți de o femeie
Cînd cade modernismu-n voi
Opriți planeta cu-o ideie.


BALADÃ TRISTÃ PENTRU AFGANISTAN

Rană puroindă pe trupul
În riduri al Asiei
Cîtă bărbăție cuprinde opunerea în fața
seismelor și războaielor interminabile
Care îl sfîșie și pe bunul Allah?!
Năframa albă dă grație dansului tău
Melodiile curg în ritmul dunelor de nisip
și pietroaie-nghețate...
Oare cît o să fii nevoit să-ți admiri, plîngînd
În fața tragediilor umane,
demnitatea ce-ar trebui s-o urmeze
fiece suflare din lume,
Neprihănitule și neîncovoiatule
POPOR AFGAN?!...

****
Din jurnalul unei femei disperate

Toți, dar absolut toți bărbații
sunt la fel,
Ca și cum la nașterea lor
a asistat aceeași stea.
Ca și cum în palmele lor
S-ar fi topit unul și același fulg,
Ca și cum și-ar fi răcorit frunțile
Cu unul și același strop de rouă.
Ca și cum, ca și cînd
Fără ei n-ar respira
Bătrînul Pămînt...

FIERBERE

Înfricoșați, copacii agită întreaga societate
Se clatină cerul, pămîntul,
de pe întreg arealul romînesc...
Parcă ar fi nimerit
pe făgașul unei repetiții generale.
În preajma judecății de apoi
se profesează furtul de proporții
din greșeală-n greșeală,
ne-am pomenit într-un labirint,
în care odată întrînd,
cale întoarsă nu există.
Îndemnat de Iuda,
fratele-l vinde pe frate;
Din ochii lui Iisus
se preling picături de sînge.
Lumea, cu mileniul trei în brațe,
își proiectează stelele ce i-ar sprijini
revenirea în secolul unu
chit că-i departe-n trecut.
Șobolanii roșii dintre Nistru și Prut
Se pare c-au și aterizat
Pe locul de unde-au plecat.

****

O lalea între gunoaie
Un gunoi în floricele...
Doamne, cum se-npreunează
Vechile cu noi lichele!

****

Moarte nu te iți, nu te iți
în fiece zi
în zîmbetul meu întinerit
de razele căzute
din pomul speranței
ce mă mai și apără.
Tu,amico zi de zi,cobori
cu veselia ta în noi!
Trecutul meu nu-ți poate spune nimic,
în afară de faptul
că părăsindu-mă,
își mușcă buzele
de mi-a lipit prea devreme
zilele în albumul său
și astăzi ar rupe cîte o filă
s-o răsfoiesc, retrăind-o,
între luni și marți,
între joi și vineri
de exemplu
astfel recuperîndu-și
timpuil pierdut în grabă nemotivată.
Moarte, muri-ți-ar numele!
Să ți-l uite lumile
Sta-ți-ar inima-n loc,
arunca-ți-ar hainele-n foc
cu toate clipele la un loc!
Moarte nu te iți
Tot mai hîdă
Prin neputință cu fiece zi.

COPIILOR MEI

Sorin, diamantul meu de duminică
Petrică, durerea mea de luni
Radu, tînga mea nostalgică
Victor, enigma mea de marți!
Daniela, pasăre neînvinsă de nici o-nălțime,
Nelly, floare mereu dornică de dimineți
Elena, acuzatorul meu care
va avea totdeauna dreptate
și eu niciodată nu mă voi putea
cu nimic îndreptăți...
Veronica, sufletul sărbătorilor mele
Nicoleta, lacrimă sărutată de-un înger.
Toți c-o limbă de romîni,
Toți c-o țară — Romîmia!

STELE DE IANUARIE

Stelele cădeau pe ramuri
străluceau cu raze noi
De iubirea celor doi
Noaptea s-a ascuns în geamuri.

BALADA BUJORULUI

Ningea florarul cu petale,
Copacii emanau regrete
Desprins din gîndurile tale
Ningea florarul cu petale
Pe țărmul viselor secrete.

Crescute în intimitatea
Ființei tale în pornire
De-a-mbrățișa străinătatea
Unde credeai că libertatea
Îți dă și fructul împlinirii.

Ci nicăieri nu te așteaptă
Un loc mai sfînt decît acasă,
Cu legea-i găzduirii dreaptă,
Aici și-a arborelui șoaptă
Ca însăși viața-i de frumo

****
Domină cîinii pe pămînt
în cer — pasări uitate
Și cei rămași să ne-nconjor
Admiră libertatea.

Etalonul păcatului

Unitatea de măsură
Este ca să taci din gură
Să asculți ce spun majorii
Să fixezi ce-au zis minorii.

Dacă rolul tău pe lume
Alții sunt doriți de-l cîntă
Nu te frînge de durere
Jalea are să te mintă…

Unitatea de măsură
Este de la Dumnezeu
Deci, fii vrednic. Isprăvește
Este doar destinul tău…

CEAS NOCTURN
Un condei și-o lumînare
Mă-ndemna să-mi storc talentul
Și să mint eternitatea
Cu o bîrfa în pistrui

Cu-o țigară-n scrumieră
Prefăcut că savurez
Viața mea de păpădie
Și cuvîntul... pe hîrtie
Prefăcutu-sa-n prostie…

Deși calea noastră toată
Sunt nuvele pe hîrtie
Ce există-n vînturi tulburi
Dură ca o păpădie!
Viața este o tristețe!

Triprih nocturn

La ivirea mișeleasc-a vîntului de noapte
Ca un hoț de drumul mare...
Se năruie sănătatea,
În pleata cărunțit-a timpului uman
****
Am întîlnit un liliac
în miez de noapte
Avea nevoie de un sfat
Mi s-a plîns că are...
grijă de moartea lui.
Cînd lumina zilei
L-a chemat...
****
Nopțile senine de iulie
mă pomenesc cu stele negre
pe cerul albastru unde
în bătaia lunii plutesc
păsări albe,rătăcite
în visurile mele...

****
Între viață și noroc
Ne asistă-un prooroc
Să învingem neghiobia
Bîrfele invidia

Între vise și noroc
Ne surîde echivoc
Dulcele și-nțelepciunea
Crezul,dorul, rugăciunea...

Între arșiță și vînt
Se strecoară un cuvînt
Ce ne-ndeamnă la tăcere
Cu ispită și plăcere...

Între moarte și noroc--
Floare verde siminoc!..
De-a trecut viața toată...
Nu există altă soartă!
****

O-ntrebare ...supărată
Săptămîni mă urmăreșt
Tot cerșind o socoteală
De la drumurile vieții.

Calambur de neajunsuri
Am ajuns să fiu, Maiestre!
Chiar de-a spus Caragiale…
Pîn” acolo mult mai…este—

Eu cerșesc Perfecțiunea
De-o fi toamnă, de-o fi vară
Că-ntrebarea, supărata
Îmi tot cere socoteală.

Visul
Suntem în vis, aceeași robi
Al Fanteziei și Speranței
Cădem în marile depresii,
Conflictului și Cutezanței…

Se trec și pleacă în istorii
De azi, de mîne și… de eri
Aceleași vise, cu speranțe
În iarnă,vară, rimăveri

Doar toamna este-a mea Regină
A frunzelor fermecătoare
Cu existența de-ami reține
Întreaga gamă de Candoare.

Da, visu-i unica Planetă
Unde persită Veșnicia
Noi generații exista-vor
Dacă păstra-vor Poezia.

Riscul

Plutesc cu lancea de oțel
Într-o barcă găurită de... prieteni
Poate voi găsi salvarea în
Indulgența
Căilor naive ale speranțelor.
Vreau să mă-ncaer într-o
Bătălie , pe viață și pe moarte
Pentru a-mi apăra prietenii
În nebunia relativității.
Căci sunt om!
****
Din pomul tinereții
Cad florile de măr
Plăcerea și tristețea
Topește-un Adevăr

Noi trecem căi răzlețe
Plutim ca păpădia
Destinul confirmîndu-l
Prezicem Tragedia

Mereu suntem departe
Cu Eul tău aproape
Și crezi că Aventura
Te-a mai menține, poate…

Din pomul tinereței
O floare te privește
Și într-un zîmbet cade
Și-n haos se topește.

****
Azi începem o nouă bătălie
Balansată între viață și moarte
Neștiind : vom ajunge –
La-ncheierea asfințitului
Cu un nou Răsărit.
Ceasornic uriaș al Terei
De ce stai cuibărit în noi
Ca o vicleană femie,
Care cearc-a ne convinge mereu
Că dorește să ne salveze?
****
Nu-mi aparțin întotdeauna mie
La orizontul roșu-ncepător
Ba sunt sedus de-un tril de ciocîrlie
Ba de un corb cu glas croncănitor

Mi-e frică de schelete zburătoare
Cu un penet în haos, plutitor.
De oamenii cu viața pe latrină--
Conduși în lume de un înger răpitor…

Mă doare gîndul tău…

Mă doare gîndul tău cel trist
Ce-a poposit pe chipul tău
Mă blestemi, mă consideri ...antihrist
Deși păcatul nu mai e al meu.

Se scurge timpul peste geamuri
Și viața trece-n viitor
Îmi lași durerea-n seama firii
Pe fir de ață și topor.

Tu ai învins! Ești neclintită
Într-o concluzie a vremii
Nu vreai să mă alini,iubito

Reper

Au coborît din univers
Văpăi de umbre-armonioase
Eu port copilăria-n vers,
Prin ea rămîn mereu acasă

Luat ostatec de lumină
Mi-i timpul zbor și coborîre,
E și-ndoială și rutină
Și-n toate am clădit iubire.

Reper mi-i numai Eminescu
În ciuda timpului modern
Mă-ncîntă pururi tot cerescul,
Eternul infinit din El!

La început

Cît de naiv mai credem
că timpul ce ni se rezervă
se află totdeauna
la început,
uitînd însă
că de-a lungul său
moartea gonește
cu viața alături
de-atîtea ori întrecînd-o
și întemnițînd-o
în necunoscut.

Rugă la sfîrșit de martie

În ultima noapte de mart
Luna se rostogolea în ramurile
zarzărului, doborînd întunericul
și pomul în floare,
chemîndu-ne să ne înfruptăm
din acest miracol
Dar nu i-am auzit respirația,
voia, liniștea, cîntecul.
și-astfel primăvara
s-a prelins fără sens
pe lîngă inima mea.
Întoarce-te, martie,
mi-e dor de freamătul tău
și-așteptarea de tine e grea.

Făptură

Mi-s propria unitate de măsură,
fac ce vreau cu diminețile mele,
împart secundele-așa
ca să-mi mai rămînă
pentru ziua de mîine
ca-n una din ele
să te pot regăsi
pe tine
făptură gingașă ca roua,
netrecătoare
veșnic tînără și nouă.

Orfani de țară
S-a luat, ah! negura
Într-o noapte, într-o zi
Pentru a se limpezi
Răutul și Măgura

Și s-au dus, tot dus în lume
Mame, frați, surori, copii
Să-și găsească-n bani un nume…
Þară, tu, chiar să nu știi?

Oră
După noapte vine zi,
După ziuă naște noapte.
Știu că mă veți părăsi
Dulci copii, ca niște șoapte.

Dar să știți că niciodată,
Nici o oră-n care-am fost
N-am uitat cuvîntul tată
Cel de dor și adăpost.

Am strîns fulg și primăvară
Într-o floare, într-un pom
Să devină mai ușoară
Grea, povara cea de om.

Cînd vă vor atinge floarea
Pomul, ramul, depărtarea.
Să veniți măcar în gînd
La Ineasca, la mormînt…

Viitorului copil
Mă lasă Dorule
Ispitit de lacrimi
Cu Cel de sus
Și cu sfîntul Adevar al Împlinirii.
Copilul meu din zi în zi ...
Se-avînta-n viitor ca florile în măr.

Minune și tristețe

Viața este o tristețe
Fără grai de viță-aleasă
Fără floarea tinereței
Fără omul drag la masă.

Viața este o tristețe!
Dacă ai trădat amorul
Și-ai dat la o parte dorul
De pe drumurile vieții.

De-ndrăgești la culme banul
De vinzi pragul, de vinzi neamul
Viața este o tristețe.
Ca, fără de ploaie, ramul.

Confruntați realitatea
Și deschideti, larg, ferestre
Fără merite oneste
Viața este o tristețe!

Nistrul s-a scindat în doua
Dar totuna ninge, plouă
Năboitu-ne-au cu anii
Toți bețivii, narcomanii.

Nu e simplă nebunie
Acest rău care ne știe,--
Viața este o tristețe!
Fără vlaga poeziei

Între micile exceptii
Cu taclale și binețe
Într-un vis și-o amintire
Viața este o tristețe!
Exercițiu
O văduvă tresare
în povara singuratății.
În fiecare din noi
persista plictisul
și indescifrabilul
curaj frînt de
nedreptate...

Zori înrourate

Dimineți în așteptare
Dimineți ocrotitoare
Toate rîd cu tine-alături
Prin nestinsele omături
Și prin ploi și vînturi grele
Ca și dorurile mele.

Într-o viață

Într-o singură viață
poți învăța
durerea, eșecul ,
apoi sălbătăcia, înecul,
trădarea, minciuna
vînzarea, ranchiuna,
pierderea dintotdeauna.
Doamne, mai dă-mi
Încă o viață
Aici, pe pămînt
să mă vindec
de greșelile toate
chiar și de cele
comise în gînd.

A cerși perfecțiunea

O-ntrebare ...supărată
Săptămîni mă urmărește
Tot cerșind o socoteală
De la drumurile vieții.

Conglomerat de neajunsuri
Am ajuns să fiu, Maestre!
Chiar de-a spus Caragiale…
Pîn” acolo mult mai…este—

Cerșesc Perfecțiunea
De-o fi toamnă, de-o fi vară
Că-ntrebarea, frămîntarea
Îmi tot cere socoteală.

****
Mă urmărește artistul din mine
În rol de paiață, la piață
Căci o școală este viața--
Fără de vacanță...

Prier continuu
Caut întruna cuvîntul
care să-ți placă
și prin el să mă placi
pînă dincolo,
pînă cînd vom fi adpotați
de tărîmuri neumblate de noi,
doar bănuite
cu stele ieșindu-ne-n cale,
se spune
cu vînturi cuminți
ce întineresc iarba
și rîu și izvor…
Caut întruna cuvîntul
ce te-ar exprima și pe tine
s-auzi mereu cum nu se duce,
dar vine
primîvara visată de mine.

Risc

Vîslind c-o lance de oțel
Într-o barcă găurită de... prieteni
Sper în cucerirea
noilor căi
de pe noile mări
Pînă cînd îl vom învinge
pe cel care sunt.
apoi le voi lua pe toate
de la capăt.

Stare

Din pomul tinereții
Cad florile de măr
Plăcerea și tristețea-s
Același adevăr.

Noi trecem căi răzlețe
Parcurgem veșnicia,
Destinul confirmîndu-l
Prezicem Tragedia

Mereu suntem departe
De eul cel din noi
Și doar poteci deșarte
Ne strigă înapoi.

Din pomul tinereței
O floare te privește
Care-ntr-un zîmbet cade
Și-n haos se topește

Glorie
Pentru Gheorghe Ghimpu
Din umbrele durerii
Martiri din “Sfatul Þării”
Ne urmăresc destinul
Ce ne-au ieșit cu plinul
La răsărit de viac
Din vrerea lor se-arată
Și-acum ca altădată
Minunea împlinirii
A cîntecului dac.
Mă-nchin gloriei tale
Și numelui tău sfînt
Cu munții și cu marea
Ce ne aduc în cale
Secundele natale

Mîntuire
Vino mai des, iubire
și dă sens adevărat
acestor ape care cresc
în jos, în jos, în jos
Și-acestui soare care arde
Atît de tînăr și frumos.
Vino mai des, iubire
Și ia-mă în inima ta
Și-n sufletul, sufletul tău
Cel fără de care
Ziua e noapte și noaptea e zi,
Vino mai des, iubire,
O, tu, înrobire mîntuitoare.

Castele

Supranumiții noi
Bogații înalță
Castel după castel
Conform (cred ei) meritului
Ce le aparține prin luptă
Și dăruire și istovire,
Necum pe lacrimile
Și suferințele celor
Îngenunchiați în fața icoanelor
Întru mîntuire.
Mai cred noii
c-atunci cînd îi va chema
Cerul
Vor lua într-acolo
Și castelele
Chiar dacă n-au pus nicicînd la masă
Vreun flămînd în ele.
Creatorule,
Mută-i pe cei sărmani, oropsiți,
Osîndiți, umiliți, vlăguiți
În aceste faimoase clădiri,
Iar pe stăpînii pretinși
Fă-i să cerșească
Măcar o singură dată
Ca să nu uite că exiști
Și că în jurul lor
Mișună oameni
De-o mie de ori
Decît dînșii mai triști.

Constatare
Se trec și pleacă-n generații
De azi, de mîne și… de ieri
Cu-aceleași vise, cu speranțe
În iarnă,vară,primăveri

Iar toamna este-a mea Regină
A viselor nepieritoare
Cu existența de-a-mi reține
Inconfundabila Candoare.

Cum visu-i unica Planetă
Unde persită Veșnicia
Noi generații exista-vor
Dacă păstra-vor Poezia.

Pașii

Mergem în nicăieri
În urmă nu rămîne nimic,
Înainte nu se zărește
Nici atît
Două ape curgătoare
Plîng de viață trecătoare
Ce-a din stînga nu ne-așteaptă
Ce-a din dreapta – ne îndreaptă
Și ne chiamă unde ni-s
Frați de faptă și de vis.
Pașii întru-acolo mi-s.

Menire

Arătîndu-ni-se-n vis uneori,
Morții noștri nu ni se plîng
De foame, de tristețe,
Frumusețe sau singurătate…
“ Pe cînd înapoi acasă?”
îi întrebăm.
Tăcerea lor înseamnă
Că de acolo încă
Nu s-a întors nimeni și nicicînd.
Plus îndemnul
Să nu lăsăm carecumva
Neterminată
Menirea ce ni s-a dat pe pămînt.

Absurditate?!
Pe vremea chiciurei,
Sosietatea încearcă
Să-și pună pe nas ochelari
Fumurii…
Se vede?
În loc de caii și boii docili
În ham, și în jug
Intră în brazdă măgarii;
De foame, lihniți,
Latră cîinii la lună
Barza vînează tigri
În lunca Prutului
Uitînd să ne-aducă
În ciocul lor… copiii!
*****
Poezia –
pasăre sălbatică
neîmblînzită,
nedomesticită
încă de nimeni

Copilărie

Le părea bine că iară
Moare vara,primăvara,
Moartea a ucis urgia
Pasărea-copilăria
De ce moare pasărea din noi,
Cine să-i lipească aripi noi?
Luna nopții bătînd la geam, albastră—
Pasăre, copilăria noastră.
Fulgi desprinși din cerurile nalte
Pomi de roadă grei în raze calde
Tot ce vezi trăiești frumos în jururi
E copilăria cea de-a pururi
s-o păstrăm totală în simțire—
E de zbor , de vis și de uimire.

Cîndva

Tatăl meu cîndva dedica ode
timpului care l-a văduvit
de romantica tinereței,
și deaceea,
în semn de protest,
nu mi-a lăsat sculele
ce-au chinuit hîrtia,
decît cele de lucrat pămîntul
Ah, poezie!…
****

De cum ne naștem
păsări albe să asaltăm înălțimile
infinite,
Încep a îmbătrîni aripile
Și cădem din zbor
Pentru ca foarte curînd să
ne ascundem în țărînă..

Eternul prezent

Se mătură ograda
se-aduc în ordine
covoarele-nvechite
În urma procesiunilor funerare
ale părinților.
se prind lacătele pentru ruginire
la uși, la ferestre, la porți...
s-a încheiat un destin,
a asfințit drumul unei generații
în istoria umană
cu toate slăbiciunile
și însighifiantele împliniri...
Pentru cineva totul începe
la un veșnic trecut
ce rămîne
Și un etern .. prezent..
****

Să stoarcem umbrele din noi
Să ne-ocrotim cu o femeie,
Cînd cade modernismu-n voi
Opriți planeta cu-o ideie.

****
Arunc ancora pe nisipul auriu de pe
litoralul iubirii
Cu norii pe cer plutesc fluturași, fluturași
Chemîndu-mi într-o voce în surdină
Anii întruchipați într-un copil.

Flori de tei
În sala de lectură
Unde din cărțile rare
Se furișau între noi
Amintiri cu eroi din epoca
lui Eminescu,
ecoul intuit al lacului Albastru
invadat de nuferi din lunca
de la Ipotești și Inești...
Amprentele lacrimilor Veronicăi Micle
Ajunsă la Iași…
mi-ai adus o ramură de tei,
ale cărei flori
au rămas afară parcă
în așteptarea lui Eminescu.

Destin
Părinților mei

Loviți de vreme și de soartă
Și tot umblînd prin lumea mare,
Arar vedem cum pe la poartă
Vin bunii noștri din uitare.

Stau necăjiți de cale multă
Cuminți și blînzi în așteptare
Și numai drumul că ascultă
Tăcerea lor răscolitoare.

Ce-au fost? Și meșteri. Și-n viori
Le stăruie biografia,
Dar mai întîi semănători
Stropind cu lacrima cîmpia.

Cînd mi-amintesc de ruga lor,
De glia transformată-n pîine,
Le-aș da, să nu le fiu dator
Și viața care-mi mai rămîne.

Despărțire

Încerc să-ți înțeleg mîhnirea
Chiar dacă timpu-i văduvit
De cazul trist al disperării
Din ziua cînd ne-am despărțit.

Nu am talent de familist
Nu mă consider fatalist
Ci doar un simplu muritor
A mia parte …din popor.

Odă bîlbîiților

Păzea! O haită de netoți
S-au cuibărit în viața ce ni-i.
Să fie cei din urmă hoți
Pe care i-a trimis chiar Lenin?

Cum să te uiți la ei? Gîngavi
Sau bîlbîiți,o, Doamne sfinte!
Dar ne conduc acești bolnavi
Încît nici nu avem cuvinte.

Măcar de-o simplă grea ocară
Măcar mînia să ți-o spui.
Ei sunt cu creierii de ceară
Iar vremea lor s-a stins și nu-i…

Și mîine-n zori, ne-o întreba
Această nouă românime
Cu ce-am greșit, dacă-i așa,
Noi nu avem viitorime?

Ba o aveți. Ca lumea se va
Debarasa de ei curînd
Și-o curge tînără, ah, seva
Prin rădăcini, din vechi pămînt.

Prin rădăcini și jurămînt.

Dacă…

Dacă pierzi simțul
de-a face un bine
dacă uiți că ești
trecător pe pămînt
ascunde-te de tine însuți
și nu-ți aduce aminte nicicînd.

Dușmani

În ciuda lor noi suntem și mai tari
Căderile devin învingătoare
Învinșii sunt ei, iar noi – învingători
Cît mai simțim pămîntul sub picioare
Pămînt de precursori și de feciori.

Mai frumos

Lui Sergiu Afanasiu
Mai frumos pe lume nu-i
Decît pasărea cu pui
Mai frumos pe lume nu-i
Ca surîsul pruncului
Mai frumos pe lume nu-i
Decît omul binelui,
Decît omul cu dreptate
Numai în a sa cetate.
Și mai dulce-n lume las-că
Nu-i ca limba românească.
Mai arzînd pe lume nu-i
Ca văpaia dorului.
Mai frumos pe lume nu-i
Patriotu-n țara lui.

Viața lîngă pîine

Dacă fugim de-acasă
În locul nostru cine rămîne?
Cine s-aprindă soarele
Și cine să dea drumul zorilor,
Cîntecelor, priveghetorilor, pe-aceste măguri de văi
Ce seamănă leit
Cu părinții mei și ai tăi?
Dacă fugim de-acasă
Cine să ne poarte numele
Coborîte din basme
Cu meșteri făurari
Și cu lăutari
Pentru zile mari?..
Dacă nu ești cel care ești
Că ai fost
Să aibă viața vreun rost?!.
Noi nu plecăm de-acasă,
Adică de la voi
Pîine frumoasă,
Zare aleasă
Dor necontenit
Niciodată sfîrșit…
Þară care vei fi.

Leonardo

Ai încălecat pegasul secolul 16,
Să ți-l faci rob pe cel al atomului, fără a
îngădui să cobori din șaua viacului XXI.
Toate firele cărunte ale
Chipului tău ne ademenesc
Sacru, enigmatic cu surîsul
Giocondei!..
Leonardo! Leonardo!
Cît de încrezătort ai știut
Să încăleci Viitorul, Nemurirea!


Carieristul
Prin arhive kagebiste
În ranchiună și trădare
Nimeni ca să nu te știe
Zaci în mreji de racolare

La tribuna triumfală
Ești trufaș, cu mare fală
C-ai uimit ziua de mîine
Ca o… tîrlă-n capitală

Revenire

Pămîntul e pornit spre-mbătrînire
Aleasa inimii demult a emigrat
Și vîntul bate aprig a mîhnire
În casa mea pustie de la sat.

Clepsidra a încremenit pe masă
Și timpul ei la fel a-ncremenit
M-am despărțit de patria Frumoasă—
Ca și de mine însuși, în sfîrșit.

Și greu ce mi-i și mult ce-mi pare rău
Și vîntul geme trist în jurul meu.
De-aș mai avea chiar două vieți “ nainte
Numai de tine mi-aș aduce-aminte.

Bătrînă casă… Þara mea de lut
Frumoasă ca și-atunci, la început.
Veniți copii, la tata nu uitați
Căci de uitare suntem blestemați…

****
Căutîndu-l pe fiul Radu
Cu insistența unui fluture,
În ochii mamei lui, devin un
Infractor


Fiicei Elena
Gingași fulgii cad pe gene
Și pe rumeni obrăjori
La ferestre se așterne
Ani de azi, ani trecători…

Jucăriile dorm dulce
În văpăi de amintiri
Vine dorul ca să culce
Timpul marii fericiri

Fiicei Veronica

Mulțumesc floare dalbă,
De copiliță!
Mulțumesc
Pentru curajul și
Atenția de femeie!
Cînd frumusețea ta e-nconjurată
De pasiunea eternă a
Bărbaților celebri.
****

Сe n-aș da să am un gînd frumos
Într-o zi sumbră și monotonă
Ce n-aș da de-aș putea
Să mă joc cu soarta viitorului meu?!
****
De-atîta încordare
Stelele picurau la geamul tău,
Pe ramurile plopilor
Supărați de-a ernii goliciune

Cu adevărat
Ești o rază de speranță și lumină
Iar în imperiul
de-ntuneric în care zace sufletul meu
Se încheie o epocă de înflorire…
A mediocrității
Îți mulțumesc iubito,
Că-n această stare de spirit
Îmi adaugi suflet
Trezești sentimente miraculoase
Îndemnîndu-mă la poezie și iertare.
Prea întîrziatului zîmbet al meu
Înainte de care am plîns,
Înainte de care am fulgerat…
Îți mulțumesc dulece femeie
Că iești cu-adevărat.


Decolare
Nu mi-am aparținut aproape niciodată.
Eu decolez de pe inima mea
În sincera speranța
De a mă întoarce la tine
Oriunde te-ai afla
Cîndva se va face acum.
Acumul va fi imediat—
Am ținut drumul spre tine
… iar drumul era incendiat.


Mă doare gîndul tău…

Mă doare gîndul tău cel trist
Ce-a poposit pe chipul tău
Mă blestemi, mă consideri ...antihrist
Deși păcatul nu mai e al meu.

Se scurge timpul peste geamuri
Și viața trece-n viitor
Îmi lași durerea-n seama firii
Pe fir de ață și topor.

Tu ai învins! Ești neclintită
Într-o concluzie a vremii
Nu vreai să mă alini,iubito
Crezînd că soarta n-are semne…

De cînd m-ai părăsit pe mine
Viața mea nu mai e dublă…
Revină iar la-nțelepciune
La drumul meu în verde undă.
****
Dorești să mă omori
Apoi să mă învii
Să sting un foc de dor
Nu vreai să mă mîngîi…

Înscripție pe-un…avertisment
(variantă)
Geaba insiști, nu ai noroc
murind, voi învia pe loc
din apă, pulbere și foc.
Și fi-vom iarăși la un loc.
****
Am nimicit un tigru astă noapte
Tigrul care-a vrut să-mi răpească
Sufletul , iubirea, ziua de mîine.
Livada de la casa de creație
Din stațiunea Neptun
Unde au visat tigrii lui
Zaharia Stancu, Nichita Stănescu
M-au convins că sunt un luptător
Mediocru chiar și cu morile de vînt.
Trebuia să fiu mai indulgent
Față de fiara Talentului de Geniu
Sufocîăndu-se în ghearele morții
Tigrul s-as dezis definitiv
de morbul…literaturii.

Ispită

Aripa mea desfăcută
s-a acoperit cu poleiul luminii
am devenit greoi în mișcări
și cad în hăul
speranțelor deșarte.
Chiar și dincolo de moarte
Vîsli-voi din aripi mereu
Pînă mă voi vedea învins
De însumi propriul…eu.

Încins de răni

Sunt încă tînăr.Printre ploi
Am să ajung din nou la voi
Sălbatic spulber chiar de-o fi
La ceas de noapte sau de zi
Încins de răni, cuprins de foc
mi-oi revedea preasfîntul loc,
Unde mă pune minte-un spic
Rămas în brazdă de colnic—
Am să m-aplec și-am să-l ridic
Și-am să-l sărut pe frunte-așa
Ca prima dată-n viața mea
Și am să-i las cu legămînt
Suflarea mea și-acest pămînt
Pe care-l cînt, pe care-l plîng
Și să nu-l uit, în brațe-l strîng.

Pace și iubire
fiicei Nicoleta

Acum cînd drumul ți-i deschis
Și patru zări îți stau în față
Întîi și-ntîi să dai ființă
Și suflet sacrului tău vis

Ascultă-ți inima întîi
De flacără și de furtună
De val necunten ce se-adună
Din neastîmpăr de stihii

Înalță Bunului de Sus
Întruna laudă și slavă
În astă epocă bolnavă
Și părăsită de Iisus.

Va reveni izbăvitor
Cu jertfa sa și cu lumină
Și-așa cu Nevăzuta-i Mână
Zidiv-a pacea truditor.

Din pacea Lui să-ți faci castel
Și-ocrotitoarea Lui iubire
Mereu să-ți dăinue-n simțire –
Învață să iubești la fel!


***
Viitoarei soții
De va fi să-mi fii în viață
Scumpă, dragă și soție
Tu să știi că al tău nume
Va trăi în poezie.

De va fi să-mi fii în lume
Amic la greu și la ușor
Tu să știi că al tău nume
Îmi va fi noroc și Dor.

De va fi să-mi fii în viață
Trup și suflet pentru mine
Tu să știi că al tău nume
Va pluti pe ape line

De va fi să-mi fii pe lume
Mamă, la copiii mei
Tu să știi că al tău nume
Va doini în flori de tei

De va fi să-mi fii în viață
Plîngăreață la mormînt
Tu să știi că al tău nume
Va pluti etern pe val de vînt...

****

(variantă)

Mîine e ziua-n care
Vom deveni aceiași simțire
Și ochii ne vor fi-nrourați
De zorii acelorași flori.
Regretele se vor retrage
În stoluri de nori
Va ploua curat
După trecerea lor
Și pretutindeni
Se va instaura
Cea mai tînără dimineață
Din cîte ne-au cunoscut
Va porni un nou început
De pomi cu păsări pe umeri
Și-acolo unde trilul
Fi-va să le exprime
SE va anunța apropierea
Cerului de pămînt
Și pruncii abea îmbrățișați
De lumină
Prin Dumnezeul cel Sfînt
Vor schimba fața lumii...
Mîine îi vom duce de mână pe rînd
Pîncă cînd vor avea dreptul
La propriul nume.

Viitorului copil
Mi-apari cu surîsul de înger
Dolofan, vioi, catifelat...
Dar mă supui interogatoriului
Solicitînd judecata lui Pontii Pilat.

(Variantă)
Copilule, cînd vei apare
Și toate îți vor aparține
Să-mi dai din mîna ta o floare
La greu și-amarul care-mi vine.
Îmi dă cu mîna ta o floare
Să-mprăștii nourii din mine.


Păunița

Înserează. La Ineasca
Frunze vin și-n amintire
Îmi apare ca a Fee
Păunița mea, iubirea
Nu demult a fost povestea
Nori în viață au trecut!
Ci-n aceaste nopți de toamnă
În copil m-am prefăcut
am venit cu ea alături
Păru-i mirosea a mere
coapte, din a ei grădină
și căzînd în melodia
amintirilor trecute...
Iarăși te aude vîntul
Hăt, din inima pădurii
Noi slăveam prin sărutare
Mărețiile naturii!
Pe-amîndoi copilăria
ne-nveli atunci în ceață
Cu pădurea și povestea
de Brîndușa, Lipăgăul
Ochii scuturau povestea
de pe genele ei triste
și ne-am despărțit pe-o viață
părăsind o amintire...
Și-mi rămîi pentru vecie
Ineșteanca mea iubire....

Ochii
Mă despart de lumea ta reală
Și cobor în lumea farmecului tău
sunt atît de cuceritori în viața-mi
în lumina sufletului meu!

Mă lași trist și optimist spre iarnă
Cu-njosirea m-ai înstrăinat
De m-aduci la umbrele de stele
De-ale razelor decembrii mîngîiat

Vor pleca toți anii în istorie
Anii ce mi-au fost dați de la Dumnezeu
Însă ochii tăi mormîntul meu străjuiv-a
Căci după ce-am să mor cu tinea-ș vrea să dorm alături

Privirea ta pe alții vor cuceri și încălzi
Vor crea planete invidioase
Eu voi fi mîndru că te-am cunoscut
Și am avut a suferi în viață de la tine...

Noaptea dogenea lumina
Ochii tăi mă mîngîiau
Și în toată-nvălmășeala
Tot mai mult te-apropiau...
Rămâi...

Iubire, nu mă părăsi
În toamna care-mi intră-n casă
Și anotimpuri mă apasă
Mai greu cu fiecare zi.

Adîncă lacrimă de dor
Și-acea neliniște frumoasă
Rămîi, căci noaptea mi se lasă
Cumplită în interior.

Rămîi iubire, ce îmi ești
Amurg și crivăț și durere
Dar și alean și mîngîiere
Pulbere-a stelelor cerești

Rămîi. M-au traversat erori
Sunt istovit de mari regrete...
Rămîi ca să ni se repete
Fiorul primelor ninsori.

Trăit acolo, în trecut
Tăcerea lui vuiește-n mine
Cu depărtările senine
Acum, ca și la început.


Iertare Dragilor femei

Iertare dragilor femeei
c-ați fost prea multe-n viața mnea
ca săî vă pot pe toate împăca

Una din voi a vrut mireasă
în viața mea făclie
ca să-mi fie

Alta doar mamă la copil,
văzîndu-mă așa umil
Parcă și-au făcut pomană

Îndurare dragilor femei
Îmi cer acuma de la voi
Poater pe-a lesopede de piatră
Ce s-a așterne pe mormînt odată

Una din voi o să mă plăngă
Cu inima nătîngă
Și va pronunța într-un tîrziu
Da, lighioan-o
Te-am știut

Că toate visele L-am cunoscut...
Prea mare lighioan-a fost
Acest suflet făeră rost.
Dar am trăit epoca-așa

Și de acesta îi mulțumim,
fiindcă viața nu e o carte
care s-ar repăeta
cu oamenii tineri...
Iar eu tot cerc a le-mpăca
Iertare, dulcelor, femei!
(Variantă)

Ființe aproape
care mi-ați fost
și mmi-ați dăruit
liniștea pădurilor
Vă caut și-acum
și v-aștept
prin mărturisire
și rugă întru iertarea
celor nedrepte...
Cu fapta, cu gîndul
Și cu cuvîntul
Și-l implor pe Bunul Dumnezeu
Să poruncească îngerilor săi
pentru voi
întru însoțirea voastră
în toate căile parcurse
vă apere Supremul
de flacără, tunet-detunet
de cîte-s ruinate...
Iertare,
suflete rare,
Vă însoțească mereu
Lumina mîntuitoare...


AFORISME

1.Adeseori omul se lasă măgulit , fiind copilărește dus în eroare de timpul trecător, fără a-i permite să se concentreze la ziua de mîine, să conștientizeze că este vremelnic, ca o stea căzătoare, pe pămînt.
2. Pe lîngă toate sentimentele triste, bătrînețea are o prioritate,neîntîlnită la nici o perioadă a destinului. Ea oferă incontestabila posibilitate de a se pronunța amplu și competent referitor la frumusețea și farmecul tinereței…
3.Un scriitor hărăzit devine în perioada de activitate un plagiator iscusit al timpului său, analizînd și exprimînd gîndurile care, de fapt, aparțin generației din epoca contemporană lui …
4. Din cauza că nu are…Patrie pe care a pierdut-o în hăul istoriei poporul rus manifestă agresivitate, violență, cucerind, subjugînd întruna prin minciună și sabie popoarele vecine, și deaceia, nefiind în stare de-a face ordine în propria casă, își făurește existența…pe gorganul neadevărului .
5.Omul ar fi curios, cointeresat chiar,dacă ar obține convingerea cît mai timpuriu că este așteptat de către cineva, entuziasmat la clipa cînd el v-a coborî pe planeta…Bătrînețe.
***

Boris DRUÞ×prozator.Născut
la 1955, în satul Inești,Telenești,
Județul Orhei.Autor al cărților:
“La Ineasca”,1989; “O femeie își
caută …pantalonii”,1997;
“Catacomba”,1998;
“Un jazz pentru mileniul trei”,
1999; “Copiii serenadelor”,2000;
“Sarcofagul”, 2000.
Prezentul volum este prima
carte de poezie.

***
Coperta ,ca și la cărțile precedente, este executată după
desenele fiicei autorului Veronica Druță,
(anul nașterii 1989), care actualmente este eleva
Liceului “Spiru Haret” din Chișinău.