Neavând de lucru-n câmp,
Nici în luncă, nici în dâmb
Că muriseră și pomii
De arșițele Sodomii,
Cu care ne-a osândit
Leatuul anului cumplit,
Mătrăguna și leșia
Năpândindu-ne moșia,
În țărână-s scris cu băț,
Măcar țărina să deie
Vorbe-n brazdă și condeie.

Om în vârstă și târziu,
Tot am învățat să scriu.
Prins ca de-o copilărie,
Mâna se porni să scrie.
Mâzgălii cu tibișir
Lemnele din cimitir.
Făcui semne, cercuri, cruci,
Se găsesc pe câte toate
Slovele mele culcate
M-ajunsese și-o turbare
Să pui semne de-ntrebare,
Câte trei, pe toate cele,
Când pe pietre, când pe stele.
Zgâriam câte ceva
pe urcioare, pe ulcea,
Pe o casă, pe o poartă,
Pe copaci, pe frunză moartă.
Au scăpat de pana mea
Meiul doar și mazărea.

Slovele cele mai bune
Le-am scris negre, cu cărbune,
Pe deasupra cu vopsele,
Le-am pus ceară cu mărgele,
Și dintr-unele tipare
Mi-a-ncolțit și câte-o floare.

Nici acum nu știu s-aleg
Meșteșug a fost, ori zbeg?