Am obosit să mai respir
Un aer poluat de rele și minciună,
Am obosit să mai adun
Firimiturile ce-mi cad din mână.

Am obosit ca să mai sper
Să fie totul bine,
Am obosit să mă tot uit spre cer
Să cred că rezolvarea de acolo vine.

Am obosit să traversez hățișuri
Ce nu se mai termină
Am obosit să fac târâșuri
Spre o mică rază de lumină.

Am obosit ca să mai port
O veșnică zăbală.
Am obosit ca să tot fac aport
Și să fiu dat mereu afară.

Am obosit ca să mai zbor
Cu gândul la copilărie,
Am obosit să fiu decor
Pe-o scenă mare și pustie.

Am obosit să mai întind
O mână veșnic tremurândă,
Am obosit de plecăciuni
În timp ce alții stau la pândă.


Am obosit ca să mai scriu
Această poezie,
Am obosit să cred că pot
Să mâzgălesc o coală de hârtie

Speranța mi se năruiește
Și alții din urmă repede-au venit
Adrenalina iarăși crește,
Dar nu mai pot s-alerg cu ei. Am obosit.