Mă mulțumesc adesea cu deșeuri,
cînd crește rubla zic: doamne ferește
în mine se-ntîlnesc mai multe euri
sînt prins în derizoriu ca-ntr-un clește

Din cer îmi picura cîrmîz pe pleoape
și îl ștergeam cu vitriol de lacrimi
eram absent, cînd te știam aproape
eu, un ateu nealterat de patimi

Încet-încet, din arșiță și geruri
prin suflet mi-au trecut mai multe toamne
cu inelarul ridicat spre ceruri
îmi bîlbîi ruga înspre tine, Doamne.