Bat clopote în miez de noapte
Un ochi privește blând de sus,
Un suflet rătăcește poate
Și nu-și găsește calea spre apus.

Acum privește calm de sus,
Spre cei ce lacrimi le inundă fața.
De ce un suflet bun s-a dus ?
De ce n-a stat să-nfrunte viața ?

O groază de-ntrebări fără răspuns
Își pun cei ce i-au fost aproape.
Ei nu știu că neputința la răpus.
Și datorii și taxe și impozite și rate...

O undă de regret îi spală fața
Pentru fetițele ce îl bocesc în drum,
Că n-a putut să le mai ușureze viața.
Nu a putut.Și-s cinci acum.

Și cea mai mică chiar nu înțelege
De ce toți plâng și tac din gură,
De ce nu o mai ia în brațe
Un bătrânel cu barba sură.

Multă durere a mai lăsat în urmă
Și de asta se gândește acum,
Să se alăture din nou la turmă
Și să-ntrerupă lungul drum.

Și ochiul îi îngăduie să mai rămână
Ca să nu-l supere pe mașinist,
Atîta doar cât să compună
Un recviem pentru un suflet trist.