auzi ?
șoptește sufletul muntelui despicat în două de durerea
cerului care se scurge usor în marea
de glasuri asmuțite de soarele asfințitului morți...

întuneric din întuneric
și durere din durere
e tot ce mai speri
în peisajul ascuns de rațiunea atotcoplesitoare

E o realitate crudă ?
asta crezi ?
de fapt sunt povesti cu zâne ușuratice tăvălite în noroi !
ha !ha !
copile prost !

da, ai dreptate, m-am speriat de umbra visului
tâmpit de azi-dimineață
când mă uitam în oglindă și mă spălam pe dinți
delăsător și arogant
hedonistă ce esti!
Da, lumina ti-am furat-o EU !
copile prost...