ÃŽn inima oraÅŸului

Blocurile păreau nişte imense lumânări

Care celebrau căderea nopţii de mozaic

Pe arterele nepătrunse de vise

Eu ÅŸi femeia din lacrimi

Ne desfăşuram viaţa

În faţa marelui ecran celest

Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine

Timpul ne era dator cu o întâlnire

În care să schimbăm lumea

După bunul plac

Voiam să o invit la cină

Să fie martora sentimentelor mele

Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt

Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte

Şi să ajungem poeţi

Cu acte în regulă

ÃŽn palmele mele

Într-o iarnă feerică

Băteau două inimi

ÃŽntr-un glob de cristal