Aud un fosnet,o revenire din alte tãrâmuri
Si totul se terminã cu o soaptã
Din pãcate ce se credeau uitate
Se rotesc fluturii acestia
Cu aripi rosii de ispite mãrunte si neîntelese
În jurul camerei si în jurul aerului
Ei mã duc prin poartã
Si cum mi-as putea recunoaste pãcatele întru iertare ?
Când carnea îmi vorbeste limba întelepciunii reînviate
ÃŽn invocatia unui strigãt mut
De lepãdare a unui vestmânt prea mic
Ce strânge dansul pielii si îl curmã
Acum liber si nevãzut mã voi arunca tot în cãderile repezi
Cascade cu stropi mari de luminã
Cu ape de gheatã topitã la soare
Acum strâng tot curajul ca sã îl cântãresc cu nebunia
Iar eu mã voi cãdea în volburi de spume
Aceastã prãpastie si-a nãscut o cascadã
Ce duce în vis de moarte
Fãrã fluturi rosii
Fãrã zboruri mãrete pe aripi de aer
Acest tãrâm ne oferã nebuloasa definitie a linstii
Ce cade precum plumbul ca sã rãmânã nemiscatã
Într-un zbor greu de aer învins
Mã duc acum în promisele stãri
Sau mã lupt sã deschid un ochi
Ochiul de urias de pe spatele meu sãrac de aripi
Sã vãd toate acele umbre care se volatilizau
Si serpii care plouau
Si fluturii care nu erau deloc fluturi
Si toate acele secunde moarte
Care dispãreau nevãzute
Când îmi întorceam brusc privirea
Mã întorc în acum
Sã las regatele pierzaniei
Si drumul mult prea scurt
Si stau în starea mea cu o soaptã în pumnul strâns
Am prins-o si de data asta !