Aș vrea, nespus, frumoasă domnișoară
Să uiți de visu-n care te-am adus
Și să ma ierți că pentru-ntâia oară
Eu am greșit spre marele APUS

Eu am crezut că pentru fericire
Se poate ca să miști munții din loc
Dar am rămas c-o mare amăgire
Când în esență eu te-am pus pe foc

Nu pot sa-mi iert că m-am lăsat cuprins
De tinerețea ta exuberantă
Am mers cu tine în aprinsu-ți vis
Întunecându-mi dreapta judecată

Dar dacă stau mai bine și socot
Eu te-am adus pe culmea fericirii
Acest motiv mă face ca să pot
Să-mi iert greșeala-n numele iubirii

Dar cel mai trist motiv e pentru mine
Că m-ai aprins în visele-ți măiastre
Și n-am nici loc nici timp și nici nu-mi vine
Să mai alerg pe culmile albastre

Aș vrea acum să mă destram în stele
Să nu mai caut dorul prin cuvinte
Ca tu să poți privi curat la ele
Cu cea mai dulce-aducere aminte

Acum când visul unei nopți de iarnă
În care noi am fost cuprinși de foc
S-a destrămat lăsându-ne o rană
Eu iți doresc iubire și noroc

Să fii purtată pe-ale vieții valuri
De barca-mpovărată cu destine
Să ancorezi pe nestemate maluri
Să porți sămânța fericirii-n tine

În calea mea spre marea veșnicie
Cât voi mai fi în marea de lumină
Am să te cânt cu drag în poezie
Ca pe o zână dragă și divină

Mihail Buricea