cu patima omului obosit
purtând bocanci zdreliți în pietrele
albite de soare,
așa scriu acum pentru tine,
călătoare neliniștită
prin orele mele de noapte
dând și primind târcoale,
spre dimineață cuvintele
prind gust de măr văratec,
închipuiri păstrate într-un coș de nuiele,
nemaiîntâlnit până acum
râsul tău,
vise lenevind dincolo de geamurile fumurii
ale memoriei...,
oboseală
înflorind surâsuri nebune.