De fiecare data cand inima mi-o cere,
Ascult in soapta plansa acele cantari line
Ce intra fara zgomot si se ascund stinghere
In suflete-obosite, mereu de lacrimi pline…

Imi mangaie durerea, ducand pe cai departe
Tristete, ganduri negre si-al mele inimi zbucium,
Pierzandu-le prin vremuri, prin bucurii furate,
Lasand in loc candoarea a cate unui bucium.

Si toate par frumoase, ca-n timpuri vechi, uitate,
Care se-ntorc aevea si te poftesc la masa,
Sa-mparti cu ele pacea, putinele bucate.
Si retraiesc plangand povesti dragi de acasa.

Si vraja lor ma poarta prin cranguri, pe pasune,
Prin al copilariei mele vazduh mereu senin.
Facandu-ma sa vad in toate, fara sa vreau anume,
Un fir de cer uitat, o boare de divin.

As vrea sa regasesc minunea, dar nimeni nu m-asculta,
As vrea sa fug departe, sa uit de toate cele,
Sa-nalt catre tarii o rugaciune muta,
Cred! Doamne, ajuta necredintei mele!