când scot de prin boccele câte-o carte
amestecând simboluri și cuvinte
zâmbiți sardonic dar nu luați aminte
la gândul meu venit de prea departe

gândiți că fără noimă vă rostesc
deși sunt adevăruri transcendente
ascunse în priviri incandescente
ca prag între real și nelumesc

eu sunt nebunul din lumini solare
ca mesager al vocii fără sunet
ce va schimba prin glasul său de tunet
frivolitatea voastră în candoare

mă trec prin timp urmând al zilei faur
atras de absolut și insondabil
nătâng priviți la mine și probabil
n-ați înțeles tăcerea mea de aur