¤

buzele mele – cruce sărutului –
bat
țiuie
jucărie stricată
inima între ceruri dezgheață
se va stinge curând
rotunjind umbră de piatră

¤

Tu ești Alesul! Tu ești Alesul!
auzeam noaptea
în copilărie
aminte ia! secundele trec
pasă-te
pasă-le
pasă-ne
de ce gândești și vei scrie

¤

sudoare
și praf –
văratică lună
privesc muntele neîmplinirilor mele
iar lacrimile
poate himerele lumânărilor
întunecă geamul
dublând țesături de perdele

anotimpurile – toate – mi-au fost
un crăciun
mama și tata
mai zâmbesc dintre stele
îi privesc parcă în serile căminului
cultural
dintre scaune putrede și grele

mai sus că nu se vede scrisul!
vociferează
fluieră
bat cu picioarele în dușumea
spectatorii
pe întuneric îi străpung pe toți
cu privirea
așa cum dintre nori
ai sfârteca norii

¤

aceste rânduri azi le scriu pe gura
prăpastiei
în care m-oi zvârli
doar mâna va rămâne
să mă zboare
în vulturii pe care i-oi hrăni

¤

mult am tânjit să pun în slove
semne
dar oamenii sunt împietriți de mult
de-aceea mă voi scufunda
în gârla
ce spală muntelui picioarele
plângând

vor scrie alții despre lumi moderne
despre tehnologie
poate-un nou pământ
spre care-a rătăcit
și al meu suflet
precum un șchiop întruchipat
în cânt

dar orb n-am fost căci am atins
înaltul
între mizerii scormonind adânc
piciorul teafăr va călca pe toate
de nedoritele
ce-n cale mi se strâng

¤

și
astfel prăbușit voi ține pumnul
spre chipul zeului
imaginar
ca în cădere să-l rănesc de moarte
pe gât
vârându-i ultimul pahar

bea demon al fățărniciei aurite!
bea filantrop cu normă de șomer!
atâtea vieți la semafor
așteaptă
mașinăria ta de vis și fier

dar ție-ți plac vitezele nebune
și să stropești cu stele
trecători
bea maniac al curbelor mortale
apoi izbește-mi-te-n frunte –
mori!

¤

deschideți gura cum deschideți
ușile!
îi sudui
sunteți coada sub care fătatu-s-a
brezaia

șterg chipul pe geam – ei dispar

doar luna
și creasta
și ploaia



(04.08.2006, Rucăr)