deși nu-l vezi
poemul acesta există
atârnă viața din el ca o zdreanță

noaptea îmi smulge orbitele.
nu întunericul
ci noaptea mă face să urlu
în timp ce
lupul din mine îmi pândește toate organele

teama e ca un sloi ce mă străpunge în somn
mă trezesc alergând fără picioare și fără inimă
respir cu pielea
aerul e tare
aerul e rece și alb ca marmura virgină

îmi imaginez că trecutul e un ficat crud
foarte amar
mușc din el și mă simt înjunghiată
sângerez simplu ca un animal


poemul acesta există
îmi fură carnea
se înfășoară cu ea
îmi devine mie identic