de la toți bărbații care m-au iubit
am învățat că lianele mor daca nu au de ce să se prindă
nicicând nu am fost mai singură decât în ochiul lor lacom
mâna lor peste clavicula mea subțire odihnind

bărbații spre toamnă au fețe arămii și molatice
pas de felină gâturi subțiri mlădioase
ei vin dinspre vară șiruri șiruri
ca mărgelele colorate vândute prin iarmaroace
ca bucățile de plastilină în cutia veche de carton

ei mă învață cum se moare cu duioșie
cum se urăște cu tandrețe
bărbații spre toamnă au pletele albe de praf
de drumuri ostenite spre mine
întotdeauna îi privesc visându-mă
zâmbind prin somnul lor trec mai departe

bărbații spre toamnă sunt cărți de citire
păstrate în rafturi curate mângâiate uitate