clepsidre triste deapănă lumina
în lungi fuioare
înecate-n fum
purtând păreri
pe care încă nimeni
nu le-a mai descifrat
până acum

de ce în zori
și fără de speranță
atâtea ploi
ne-ncearcă
și ne fură
de ce ascunzi mereu atâtea taine
în mers
în gest
și în
căutătură

doar pentru că
poate încă ne doare
apusul care tocmai a trecut
și ezităm
cu spaimă și candoare
la poarta
unui altfel de-nceput