Umbra mea s-a supărat pe mine
și de atunci stă îmbufnată într-un colț
ca să nu mai audă de lipsa mea de imaginație;

de acum încolo
nu mai are cine să-mi poarte de grijă
de unul singur
mi-e greu să mă înțeleg pe mine;

sunt tot ce mi-a mai rămas
și mă simt în atâtea feluri
numai eu însumi nu sunt;

îmi pun ochelarii și mă privesc miop:
punctul care începe
și se afârșește cu mine
adică absența;

de la zero la minus infinit
crește povara propriei semnificații;

dar parcă tot aș mai vrea
ca umbra mea să nu mai fie
pentru ca nici eu să nu mai fiu,
ochelaristule.