praful așezat în băncile rupte ale ființei
așteaptă lecția școlărească despre faptele morții
de data aceasta nimeni nu a mai scris despre mine
despre iubire
în forma aceasta banală unde nimicul devine nimic prin simpla atingere a lui
ne-am ridicat noi
aceia care devin profeți
poeții
de meserie nu sunt poet nu îmi câștig banii scriind poezie
dar cine o face
înjumătățit de freza hipiotă ce-o port zi și noapte
scuipând semințe în tramvaie și prin parcurile bălegoase
mârâind prin ziare despre pubertate
acea întoarcere reciprocă către adevăr
adevărul cui
doar poeții mai scriu azi despre adevăr
mi-e lene de inerția postumanizantă
dezrobia pântecului încărcat cu o mie de ace
ha
îmi zic
timpul acesta e pentru o viață ce se vrea trăită
eu?
a cui viață
care poet
suntem pliculețe de nes servite ca aperitiv înainte morții