cufundată în apele albastre
pentru tămăduire adun alge
așteptarea pe mal ți-e grea
ai o rană adâncă în piept
înfiptă săgeata de aur
cu vârful înmuiat în seve de toamnă
timpul de-mi va păstra vara
de ieri așa de frumoasă
privirea ta de bărbat puternic
așezându-mi pe frunte nimbul de mamă
înrădăcinând fiece gând în lumină
voi descânta fructelor
pitite-ntre frunze
șoptind precum vântul de primăvară
să-mi lase sămânța în suflet
peste iarnă
și cum respiră pământul visări
în tandem cu iarba înaltă
copilul meu va vrea să iubească
udă mă las la tine în brațe
cum mă strângi pe nisip de argint
urmele pe cer poartă trăiri
clipa de ieri înălțată
primește lună și stele din seară
cu trenă de ploaie