Scaunul din coltul odaii mele isi asteapta obstescul sfarsit..
E uman!
Anii si cariile i-au ros intreaga structura..
Sotia i-a ros rabdarea,
Pana cand s-a decis s-o inchida ...
Langa Paltonul cel Vechi ..
Cel ros de molii..
Din scrinul alb.

Offf... Picioarele il dor de greutatea ce le-a apasat..
Spatele i se incovoiase,
Cedand in final presiunilor externe,
Santajului emotional...

Scaunul din coltul camerei mele,
S-a nascut prevazator.
Si-a luat ramas bun de la mama-masa,
De la tatal-cuier
Si de la sora-scrin alb, purtatoare de sotie..
Testamentul e bine pazit
in sertarul matusii-biblioteci din sufragerie..

Rezemandu-se de perete,
Oftand adanc in plete,
Scaunul ... moare ...
De ce ?!
De ... reumatism ..