Mă trezeam de-obicei cu asul în mînă
Și pierdeam între timp crîmpeie din viață
Încercam în zadar s-o conving să rămînă
Adormeam cu aceeași prietenă greață.

O simțeam permanent, inutilă și proastă
Între noi existau mai multe etaje
de tăcere și teamă. Îmi iese din coastă
o Eva Morgana duhnind de miraje.

Pășteam amîndoi. Tu, idei, eu, cuvinte
O lume întreagă aveam la picioare
În creierul stîng îmi crescuse un dinte
Cădea peste noi aceeași ninsoare.

Prietenul Freud îmi făcea anamneză
Iar eu răspundeam chicotind ștrengărește
Făcusem deja un record de viteză
Simțind libidoul în mine cum crește.

Se dospea între timp criminalul din mine
pînă cînd devenea un miner responsabil
ce-și hrănea cu Baudelaire respectul de sine
ca să-l schimbe apoi pe un zîmbet amabil.