Simțurile cad sufocate sub genuchiul ascuțit al petalelor nopții,
Răsfirate peste amorțeala bețivă a materiei carnale,
Copleșiți de singurătate androginii violează sub tirania șopții
Organele genitale proprii, masturbând clișee mentale...
În poezia haotic și mistică a secundelor ruginite
Bisexualii cobai sfidează mortificata divinitate păgână,
Însă la finalul carnagiului trupurile înjumătățite zac strivite…
Pe caldarâmul însângerat, cusute barbar și ținându-se de mână.
Ne naștem, iubito, din chin ca să murim împreună,
Nesiguri, intoxicați cu fiorul de-a mai descoji o fărâmă
Din noul dumnezeu ce caută în dragoste și ură
Zaua incertă spre a ne spune odată pentru totdeauna „Noapte bună!”
(14-aprilie-2002)