da
este posibil să fi fost

biată insectă
suferind de o patimă viageră
incurabilă

poate de aproape
mi te închipuiam
pasăre supusă

în căușul mîinilor
din ape născută
gust amar de iarbă
ce-mi traversează
somnul

iată
tăcerea se așterne

n-ai crede

noaptea se leapădă de trupuri
mințile noastre hălăduiesc
pe străzi pe undeva
departe

cearceafurile doar o carapace

atît de lași
locuind în preajma apocalipsei
ridic mîna cu piatra

piatra cum o inimă
în trupul șubred
al unui cerșetor

apoi
în diminețile reci
de toamnă
oboseala pielii
a oaselor
se scaldă în placenta aceasta
cu pereți de acvariu

ceea ce vezi
nu sînt eu

gîndul meu
doar

un cal troian