„O, muză de porunca lui dumnezeu ascultă!/ Să nu-ți râvnești răsplată, de-obidă să n-ai teamă;/ Nu-ți pese de elogiu, nu-ți pese de insultă/ Și nu-i lua pe proști în seamă!” (Pușkin)



trece o vreme frate vine o vreme
a regretului pentru ce nu am scris
se perindă aievea-nainte-mi zilele desfrânării-ntru vis

n-am bătut pe iosif cu pietre
am iubit magdalene-n desfrâu
însă azi stăpânul și calul sunt răpciugi răpuse de frâu

nu cunosc alte legi pământene
să dezlege preacurvia de mut
zămislit spre cuvinte sfârșit-am să mimez un suflet pierdut

vine o vreme frate trece o vreme
a uitării de tot ce s-a zis
că va fi și n-a fost decât umbra unei guri clămpănind de plictis

amăgitoare zi pierdută noapte
încoronați cu dinți de biruință
rămân clătinători genunchii să ne târască umerii-n căință

aceste rădăcini și minerale
au duritatea lămurită-n sare
de le atingi se rup le miști se sparg dau inimii contur mai larg

in petris
in herbis sed maxima verbis