am răsărit în somn greu de cuvinte spărgând zăpada iernii-n asfințit
cerul ningea
rănind dimensiunea statuii lămurite sub cuțit

și de s-ar face mugurilor de aer târziu ar încolți întunericului ce scriu

unghiile mele anarhice secerătoare s-ar șlefui litere de abecedar
măsurând copilăriei vacanțe fără calendar

nu m-aș mai teme de primele zile de școală de păsările târându-se
prin aer jilave
ci numai de mâinile mele că ar putea să cadă bolnave

și nimeni nu ar da ca temă ora prezentă febra dintre prolog și epilog
numelui meu caligrafiat într-un catalog

drept ca un plop pe care îl strivește înaltul sufletul nostru ar fi altul

dacă vom ajunge și nu ne vom mai vedea a întomnat vederea mea

în cutii de zăpadă vom dormi ca niște viori dezacordate de mii de ori

negru va fi în aer și sub pământ
cri cra voi învăța morții să-i cânt