N-a fost frumos, prea multă trudă,
N-a fost așa cum toți mi-au zis.
Sunt obosită și-mi curg ochii,
Dar nu mai văd și nu mai simt.
Aș vrea să sun romantică acuma,
Să-ți dăruiesc și cel din urmă gând...
Bufnesc în hohote de râs,
Vorbesc aievea ca nebuna!
Cu care tu? Tu nu mai ești.
V-am șters pe toți, încet cu radiera,
M-am îmbrăcat în nesimțire...
Când numai una mă putea atinge...
Nici ea n-a stat, m-a părăsit.
Urăsc acuma tot ce se târăște,
În jurul meu cu rânjet sclifosit.
Nu-mi pasă nici de tine,
Dar care tine? Că tu ai murit...
Vă fac un ultim dar, iubiții mei
Vă dau ce m-a omorat pe mine,
Să vă preschimbe râsul,
Să vă înece plânsul,
Să vi se pară perna cel mai crunt dușman.
Vă dau și vise dulci,
Că eu nu am nevoie,
Să le-mpliniți iubiții mei!
Să le iubiți cum le-am iubit și eu,
Și să vă cadă cerul,
Și să se rupă lumea,
Când eșecul dulce de gleznă va mușca.
N-o să vă las în pace.
O să vă bântui somnul,
Și-n chinuri, gândul, o să vi-l usuc,
Dar m-am lungit cu vorba
Și n-o să-mi termin norma.
Am suflete acum de bântuit....