lasă-mă
să mă înfășor în ceața viciului
și să-ți mai spun

mi-am aruncat sideful alb
cu tot cu pânza lui
înapoi în timp.
când, pe genunchiul stâng, mi-am rupt aripile
trosnetul lor a umplut infinitul
penele au curs în gol

am învățat de la un ghimpe ascuțit ce mi se răsucea în piept
- câte o rotație la fiecare zi ploioasă –
că nu sunt mereu personajul bun din poveștile pe care tata mi le citea
în vremea aceea în care mă ghemuiam cu totul pe pernă.
atunci miroseam a piersică

Eul mi se mai rotunjește uneori,
când îmi umplu palmele cu speranțe cu flori cu alb
când o bătaie de aripă îmi mai adie prin păr
- atunci aud cuvinte-cântece și simt oameni-îngeri –

altfel…
mă mai ninge negru, cum știi
mă mai arcuiesc – curcubeu monocrom
mă mai întind – drum cenușiu și amar
umblat de tălpi tari, împuns de săgeți încinse
ale unor Euri îndârjite

toate sunt la locul lor, numai cu mine
nu știu ce să fac