Zacuta-n mine versul zdrobit de neiubire,
Lipsit de armonia lucirilor blajine
Nici rana si nici golul nu poate sa inspire,
Dulceata unor versuri ca mierea de albine.

Nici vantul si nici apa nu poate ca sa stearga,
Durerea amintirii sapata intre gene
Si inima in mine sta gata sa se sparga,
Chemata de cantarea viclenelor sirene.

Doar dragostea cea pura ea poate sa-mi insire,
O alta fericire, un alt foc arzator
Ea poate sa imi toarne licoarea in clondire,
Ce poate sa ma faca din nou adorator.

Ea vine iarasi astazi cu alba ei sclipire,
Durerea mea cea mare cu ea sa mi-o aline
Si mi se umple gura de aur si safire,
Scriind pe file albe trairile divine...