la ușa mea un cor de vânători
ar vrea să mă gonească-n buzunare
dar dumnezeu
mi-a dat încuietori
rezistă chiar lovită cu picioare

iar soneria urlă un vapor
ai crede că se naște
în perete
m-aș vrea torpilă disperării lor
să le înec adâncul sub regrete

de mult eu am închis în mine glasul
de aș da drumul leului
i-aș asurzi
iar gheara mea crescută-i către sine
cum limba celui ce-a uitat vorbi

doar păsările vin la geam aduc în cioc
apă grăunțe pene
și hârtie
și vântul șuieră parc-ar rosti:
prea multă vreme nu mai esteee scrieee

când nu am pene dezmembrez pendula
cu limba ei măsor în vers
secunde
în sensuri tăinuite cum sălbăticiunea
la pieptul mamei frica și-o ascunde

nu-i rost de somn ne vom lupta în zori
de gât mușcând hăitașii
câte unul
și corul lor și portul lor
ghiuleaua labei va izbi ca tunul

vor sta împrăștiați ca niște morți
toți puii mei vor crește
devorându-i
apoi vor prinde aripi vor zbura
la cer spre neștiutele pământuri