De mii de ani
stă pe tron,
păzită de timp și de lumină
ocrotitoare
precum un uter de mamă.
Cu privire înrourată,
atinge ierburile
sufletelor.
Legănându-se-n univers
se rotește,
curtată de toate planetele.
Răsfățându-se,
o sărută cerul,
mângâiată de vânt
se dezgolește sfioasa mireasă,
ploile și zăpezile îi spală
trupul, luna îi luminează chipul
iar soarele o piaptănă în zori.
Suava mireasă se înalță,
se înalță,
o abundentă și sacră dragoste
se varsă din cer,
iar pe pământ se naște
primăvara.