Trăim într-o veșnică copilărie
nedând socoteală
pomului vieții
de faptele făcute la rădăcină

Naratorul :
picură nisipul din clepsidre
bob cu bob clipele se amestecă
și-n ceasuri mici
la orele de nebunie


Virgil:
mă deștept înainte de a strecura iadul de sub sprâncene
doar sudoarea liniștii mai biciuie urechea dornică de lingușirea
cuvintelor de dragoste :
" ce bun ești tu bărbate, ești zeul meu"
Mă înduioșez și astfel mă descopăr bun …
(femeia din umbră râde.)
apoi rătăcesc singur pe drumul plin de neliniști
O voi silui pe Calliope
îmi zic vinovat chiar înaintea crimei
am lins literele pâlpâinde
întinzându-mi pe gură
pe nas, pe ochi, taina femeii tâlhărite
Ce curvă ești Calliope,
mă tulburi, mă faci val de dorință
apoi mi te dai întreagă la alții
eu voi rămâne
doar înecatul din saliva poeziei
Bob cu bob se înserează
peste teatrul ăsta gol…


Corul Antic :
O mie și una de nopți
aleargă poetul
pe scările artei
pentru UNUL apanaj
pentru ALTUL- o sumă de creații sufletești
șerpuită lume fragmentată de haos…


Calliope:
Sunt răvășită de căderea frunzelor
ce poartă ca și mine
două fețe, Janus
una întunecată, întoarsă spre pământ
una strălucitoare și întoarsă spre soare
ce-alegi din mine bărbate?


Virgil:
O vreau așa cum e
delicată ca o ramură de vișin la poalele Olimpului
dându-mi bucuria scrisului
motivul vieții mele, muză, prietenă , hai vino...


Naratorul:
Cititorule blând decide sfârșitul poveștii
Du-te în pace la copiii tai
culcă-i cu capul pe crengi de măslin si cărți de istorie.
Noi nu mai știm nimic...