azi fac un afiș cu mine goală goaaaalăă
și nici spațiul dintre coala cea albă și VOI nu îmi mai poate stâlci cuvintele pielii
da, pielea mea știe pe de rost vocabularul de bază
știe să întoarcă pagina până la semnul mirării
până la paragraful XXL acele cuvintele vulgare
scrise pe buzele unor alte cuvinte și uite-așa toate cuvintele epidermei mele rostite de multi alți diferiți bărbați care așteaptă ore în șir pe culoarele brațelor albe unde îmi prind diminețile ceasurile și razele și gânguritul copiilor mei și al copiilor străzii pe care el
nu circulă decât cu viteza a șaptea pentru că el nu iubește poveștile cu zâne nu iubește căluțul din plastic el recunoaște doar foșnetul tălpilor nude al buclelor sălbatice amarelor cireșe întinse pe pielea aceasta uscată, deshidratată, țipată, înfășurată, lăsată în voia trecătorilor înfometați, a zmeilor ce nu cunosc dansul literelor, piruetele sânilor în roșu
uite
și marginile afișului vor fi tot în roșu
astăzi le voi lipi pe coaja copacilor, pe frunze, zmei, pe cerul gurii, le voi lipi de tălpi, de tălpile tale
astfel, mă vor ploua, călca, înălța, înfuleca
tu mă vei face una cu pământul
cuvintele mele vor avea gust de lut.