tu mi-ai spus întinde mâna și am întins mâna
eram o femeie
eram o femeie-lună cu fruntea de var
eram o stâncă roșie arsă de soare
lovită de soare iubită de soare

râuri de pietre mi se prăvăleau seara și dimineața
dinspre umeri până la șolduri
creșteam dincolo de mine în mijlocul tuturor apelor
câteodată îmi treceau pescărușii prin zâmbet
încercându-mi spasmul inimii cu aripa
tot mai respira tot se mai răsucea tristețea mea dulce
albastră ca un flutur obosit
prins definitiv în valurile toamnei

tu mi-ai spus întinde mâna și am întins mâna
erai un bărbat
erai un bărbat-nor cu privirile arse
erai un copac înalt amăgit de crivăț
sufocat de crivăț mângâiat de crivăț

mă îngropai în pupilele tale, mă desfăceai în culori
mă risipeai în tot trupul
mă alungai o vreme
închizându-mă în secunde străine
și apoi
înfășurat în mătăsuri viclene
rupând strânsoarea zilelor
cu toate chemările tale
mă chemai