Þi-au retezat rădăcinile
Și-ai rămas totuși pe pământ.
De unde-ți vei lua seva?
De unde? De unde?
Tot întrebându-te,
Te-ai înfășurat de trunchiul unui copac...
Te bucura soarele,
Te biciuiau vânturile,
Tu rezistai prin rădacinile lui,
El rezista prin mlazile tale înamorate.
Până-ntr-o zi
Când fiul lui Zeus, mânios,
Și-a încruntat sprâncenele;
Nori grei au venit,
Aduși de vânt...
Furtuna a doborât copacul înalt.
Vai, rădăcinile! Ai strigat,
Îngrijorată de propria-ți existență.