***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproșează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
așa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu știu ce să fac
prea izvorăsc la loc

***
este și hazardul în viața o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta
mi-am scris istoria
tristețea și durerea altora
nu mi-am făcut nici o piramidă/dar
am scris scrisori...
n-am cunoscut arma-ndragostitului
am avut grijă de stele
și de cel iubit cu lacrima!
Mi-am zidit din inefabil o casă
mi-am cinstit iubirea cu trup de crin
fierbinte. Proaspăt dăruit/astăzi...
cânt lumea dinlăuntrul meu-
suntem ceea ce iubim/spunea cineva..

***
mi-ar trebui un paznic de taina
să-mi țină socoteala născocirilor mele și a mea...
mi-ar trebui un vis mai viu decât viața
și cineva să mă tragă de mana
să nu cad în cer
iar lacrimile toate
să mi le-nsire pe linia orizontului
***
s-ar putea să mint?
Dacă sângele
n-ar fi o voința obligatorie a naturii
dacă n-aș ști cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ți-aș dărui făptura izbânzii încet să o simți
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!
***
trebuie să fi fost o fărâmă
de copac prăbușit în ochiul tău
trebuie să fi fost ceva trist de tot,
fermecător de trist, de te-am și iubit,
de m-am lăsat învinsa
de nisipul fierbinte
sau de pasarea-ti ucisă!
Trebuie să fi fost ceva, ceva trist de tot
fermecător de trist,
ca-ntr-un vis de ciresi,
trebuie să fi fost ceva, nu se poate
amândoi veneam din aceeași singurătate,
parca-am fi fost înțeleși...
trebuie să fi fost ceva, ceva nespus
de-am căzut atât de aprig din dragoste
în ceva mai presus...

***
e o oază în trupul meu pur.
Sunt un fir de iarba provocat la duel
ce-mi povestește de jur împrejur
cine-s eu, cine-i el...
chiar dacă ploua nimic nu mă năruie
speriată privesc de jur împrejur
cum oaza din sângele tău mi se năruie,
e o oază și-n trupul tău pur!?

Eu mă destram și împart
intre sânge și trup
același regat...
***
ascult și ascultă!
Să-ncepem întâi de la noi
e atâta pace-in-doi
și atâtea cuiburi pe reduta-
tu zeu și eu zee
numai cu pace și flori,
se mai poate picta pe steag o femeie?
- De-ar fi iubirea singurul lumii război!
Din clipa în care n-aș mai iubi,
mi-aș cauta câte-un brat prin tranșee...

***(rău feminin)

Lasă-mă albastra să trec/și mă apara
seninul să șuiere sau să adie,
să cad din plutire
sau păpădie să fiu-
și apoi flacăra...

Supusa să-ți trec peste gânduri
să cad în brațe de aur/pe grâul ce-l știu.
ÃŽn visele mele-naltandu-se clar/dar pustiu...
acum când te ard lasă-mă albastra,
să trec,
sau lasă-mă mai albastru
să plâng sau să sec...
***
spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aș iubi cuminte, curat
spin de lămâi cu sângele iute...

Spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aș iubi, nu-știu-cum legănat
un mânz cu camelii în frunte!

****(de dor)
noaptea-mi apasa sufletul
ca și cum sub o piatra trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aștepți mama-n același pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte și zi
ca și cum sub o piatra am fi...

De viața mă mai leagă un fir...
mama mă vezi? parcă-aș fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...

***
știu, tulbur în jur aerul
sufletul oamenilor, poezia
bolnave genele mele aprind iubiri de paie

Nestinsele oglinzi îmi ard mâinile
flori nemangaiate, venele
se zbat în noapte rugându-se

Știu, tulbur în jur aerul
noaptea, sângele
fac imnuri din vreascuri/mătăniile...
***
în umărul tatălui meu
frunza picura noapte
și nu mai știu în care anotimp
ne vom săruta mâinile
când în lacrima-s pe jumătate...

Nu mă cunosc, nu
nici un fel de a plânge
și nu mai știu unde mi-e toamna
și unde ești tu...
***(inscripție pe un șervețel)

Mă plimb și tac
ochiul meu e o piatră cu cer în vârf
niciodată n-ai să știi
cine te-nalta-n tăcere-
într-o zi, poate
o să-ți crească și ție
flori în sânge...
***
subțiat de boala
mi se face mai dor
descumpănit abia deslusindu-mi privirea
în biata oglinda
mi se face mai dor,
inserarea-si mai arde cărbunii prea stinși-
mi se face de aur asteptarea-n pridvor
și... plin de stelele în care cred
gonesc să fiu...
să luminez hârtia și să-ți scriu...
***
promite-mi o lumină în lacrima și arunc
lumilor cheia
și jur credința bărbatului care
va naste-n mine femeia
ce dureros mi se pare/ce sfant!
Că-ntr-o zi voi coborî
dintr-o piatra
cu-n genunchi sângerând...
***
arde-mi cu mâinile tale subțiri
de pe gura cele două iubiri!
Cu sangele-n torțe, să număr, să strig
peste câte petale din luna mă ning...

Aprinde-mi ca jertfa-un lămâi
să-mi scrum rădăcina
ce-mi creste-n călcâi
nevindecata de tine și fără altar
să fiu în iubire
fără mare și mal...

***
am dreptul ferestrei de a lumina-nlauntru,
nu-mi trece tăcerea
ce singura spune pe nume cântecului/nu îndrăznesc
să-mi asum orice infirmitate, doar singurătatea
singurătatea...