dimineața,
pe străzile ude,
sufletul tău desculț se legăna delicat.
atât de delicat,
că ochii mi se risipeau în frunze,
rătăciți prin ceața unui gând tulburat.
copacii tremurau prin aerul tare
ca niște copii trimiși în surghiun,
contemplam numai cerul brațelor tale
și-n sufletul tău îmi doream să apun.
răsăritul era un zeu tânăr, cu plete,
încoronat cu cenușa pașilor tăi,
orașul chircit înflorea pe străzile bete,
crini în extaz însângerau alei.