fug clipele-n goană, săpându-mi morminte
în fiece mască și eu nedorit...
timpul din mine-i rănit și se scurge
în zări ce-și cheamă-asfințitul...

în ape ce spală întruna destine
privesc...
și mi-e teamă să-mi caut umbra...
oglinzi mincinoase ce-ascundeți adâncuri,
ce șters mă văd și ce sumbru...!

dar simt cum se trece tot viul din mine,
sub fardul prea gros se-ofilește...
în agonia simțirilor cad -
sunt piatră, oarbă și rece...