încerc să-m revin după nopți de nesomn...
a pustiu șuieră vântul prin creierul frânt de beția mutelor spasme,
șiroaie de ploi întârziate se varsă prin gaura cheii -
ar părea că ușa e stropitoare imensă...
duș reconfortant pentru iluziile atât de greu apăsate-n afund...

mai cred în balsamul divin al neînțeleselor vise -
un mâine prăfuit de umbra unui ieri tomnatic și cald...
dar mă-mpiedic mereu tot privind înapoi,
ochi insistenți mă pătrund și cred că am dat iar greș
lăsându-mi vesta antiglonț acasă...

să mă transform în crisalidă...
din fire poleite, argintii și dure-mi țes platoșa,
din razele unor embrionare amintiri,
iar negurile vremurilor stinse le împachetez, le iau cu mine în gogoașă
și las să ningă peste tot ce mai rămâne-n urmă și în față!

nu-mi mai e frică de pumnalele din gheață
de vreme ce și eu - fulg rece și apatic
plutind alene printre sutele de forme schimbătoare
în grațiosul vals al ipocritei mascarade -
sunt masca unei măști uitate sub o mască...