Chip și asemănare



Cum să îți spun că versurile mele sunt minciuni

Cu care-mbrac nimicul sunător care Te laudă?

În sala vieții mele sunt un spectator care te-aplaudă,

Fiindcă ești viu în el – și nu pentru minuni –



Dar cu ce preț? Întreabă-Þi înțeleptii Tăi nebuni,

Cu ei să numeri guguștiucii de pe sârmă,

S-asculți cocoși de piață trâmbițând la cârmă

Punguțe cu doi bani, în care Tu – răsuni –



Cum să îți spun că te tot cumpăr și te vând

Cu fiecare pâine după care sângele meu bate?

La coada vieții mele, sar în față, peste rând,

Și te întreb:”Au mie nu-mi dai, Doamne? Cum se poate?”



Fără talanți în pungă, sunt asemeni Þie - fără casă,

Fără familie, fără un aproape, fără de nimic,

Un leș care-ți compune o psaltire mai frumoasă

Cu hoitul lui cel părăsit de dumnezeul-firfiric -



Îndurerat, fără de apă și mâncare,

Același chip avem, și-asemănare…