Ca din ochiul rătăcit de soare,
Dintr-un spic de gheață cată luna
Apa susurîndă în izvoare,
Munții ce-i îmbracă iar furtuna.

Brazii încărcați de viscolire
Își apleacă cetina plîngîndă,
Ocrotind a iernilor iubire
Și odihna lupilor la pîndă.

Vîntul aspru șuieră prin stele
Sfîșiat de-un urlet de aproape,
Aripi mari de ceață vin să spele
Lacrima de cer în colb de ape.

Cerbi și ciute, umbre mari de iarnă,
Trec cu pas sfios în legănare
Și ne vin luceferi să aștearnă
Pe un vîrf de munte o-ntîmplare.

Oblojit de frig un vad troznește
Împărțindu-și harfa sa de gheață
Și pe roata morii se oprește
Mîngîiat de lună ori de ceață.