Sub mângâierea dimineții
Răsar doi ochi într-o lumină,
Cu-albastrul lor de peruzea
Și cu scântei adânci de stea.

La pieptul ei, roua îl strânge,
Dar, razele îl dezvelesc
Zărind un chip ce-n cale frânge
Tot ce nu-i pur pe-acest lumesc!

Zâmbind, bobocul îmi dă viață,
Se va-nălța –un trandafir-,
Din pumnul său îmi dă speranță
Legând-o-n viața-mi fir cu fir.

Atunci când mâinile-i mă caută
Pentru-a mă strânge, cum știe el,
L-aud cum mă iubește-n șoaptă
Și n-aș mai vrea nimic să cer.