(lui Marțian Alexandru)



ademenit de fumul cântării înc-o dată
am iederit în arbori latini și în elenă
cum deus își strunește mașina peste scenă
coborîtor în inimi cu sfori de-ndemânare
rumori îmbracă toamna și roșie-n obraz
abia rujează cuiburi își rimelează frunze
striviți de așteptare doi nuferi fără buze
se-mbată de otrava mahmurilor mireni

aștri de ceață greieresc ca niște pocăiți
covrigi cu susan! covrigi cu mac! poftiți!

și plouă

și ninge

mă înec

ca dintr-o scorbură din mine însumi
eu plec

unde e raiul
unde e poarta
unde sunt blidele
urcioarele
și unde toarta
cine așterne sufletului albă față de masă
cine își bea mințile din pantof de mireasă

unde stai
să mergem la tine muiere
vinul trupului meu te mai cere
icoana gurii te mai cântă –
găsite-ar dracii de nuntă!
nu mai pot!
nu mai vreau!

o mai fumez pe asta și plec nu mai stau

marțienii și balaurii
să-mi dea de pomană laurii
și laurei să-i dea verigheta
de azi m-am spurcat cu planeta

de mâine mi-am înfiat părinții
cărora le-au căzut deja dinții
și dacă mă mai dai afară
mă întorc la mine la țară
unde toate sunt rânduite
din lut nu din măsluite cuvinte

prunc îmi voi fi și îmi voi fi tată
mărită-mă-mamă cu măgurelul-de-piatră