La sfat cu Tine

Litania mea de sânge deșart-o-n trocul zilei,
Sunt robul inerției, și rob obișnuinței,
Nu căuta în scârnă-mi odoarele credinței,
Nu-s vrednic nici de-osândă, necum de roua milei –

Olog care-și măsoară spre buda zilei, pasul,
Și orb care pășește cu demonii, de mână,
Și ciung ce dirijează fantoșa lui bătrână,
Și mut ce își tocește în vremea surdă, glasul –

Ca vreascul dus de ape, cum m-aș lipi de malul
Pe care, pe țărână, cu fața către cer,
Să am mormântul veșnic al celor care cer
Doar veșnica odihnă, căci știu ce este valul

Și știu cum toate-n setea măririi surde, pier…



Poate-n țărână-mi vindec și sufletul, de ger…