Rămîi cu toată șoapta sfîntă
Să închinăm acest pahar,
O veche taină ne încîntă
Să ne iubim fără habar.

Să priveghem cu ochi de soartă
Al vremii mers necontenit
Și să pornim spre-a lumii poartă
Ca să plutim spre infinit.

Rămîi, ridică astă cupă
Cu vinul negru de Cotnar,
În mine-i ceva să se rupă
Și ție să se dea în dar.

Și vorba noastră-i prea departe
Și mai departe decît noi
Și astfel noi sîntem departe
De vechile povești în doi.

Ridică-te din amănunte
Eu mîna dreaptă o ridic,
Cu toate cutele-mi cărunte
Primeste-mă, atît mai zic.

Rămîi, ridică-ți mîna stîngă
Privind acum pe chipul meu,
Poate-ai să vezi c-o să se frîngă
Acel ce l-ai știut mereu.

Dar hai și îți ridică fruntea,
Ca lacrimile să îți șterg
Deasupra noastră este puntea
Pe care trebuie să merg.

Nimic din sfintele cuvinte
Nu se așterne-n palma ta
Și tot nimic, tu ia aminte
Nu mai citești pe viața mea.

Acum rămîn fără speranțe
O clipă stau și am să plec,
Se-aude murmur de romanțe
Și a rămas izvorul sec.

Noi l-am umplut cu apă vie
Și-apoi tot noi l-am veninat,
Acum nimic nu se mai știe
Rămîi cu bine! Am plecat!..