Asist la marea trecere de vreme
într-un șuvoi de clipe-n agonie
ce curg în moarte și în teoreme
cu ipoteze despre veșnicie

Mi-e sufletul cuprins de disperare
că nu găsesc menirea vieții mele
și nici răspuns la marea întrebare
a dăinuirii noastre printre stele

Cu cât gândesc mai mult la existență
la scopul ei real în Univers
cu-atât eu rătăcesc în suferință
și eșuez în struna unui vers

Din perspectiva vieții este sumbră
a morții consecintă-ntunecată
la care de gândești rămâi în umbră
lipsită de lumină-adevărată

Oricum ai lua-o viața n-are sens
nici dacă veșnic ai trăi sub astre
nici dacă te-ai opri mereu din mers
topindu-te în valurile-albastre

Dar dacă asta este soarta noastră
să suferim în agonie și extaz
va trebui ca pasărea maiastră
să zăbovim puțin pe-al lumilor talaz

Va trebui să suferim angelic
cu orizontul morții-n disperare
și cu absurdul vieții ipotetic
pe neștiuta timpului cărare

Va trebui ca și Isus să ducem
povara pe Golgota-a crucii noastre
crezând că după moarte o să-ncepem
o nouă existență printre astre