bocancii de lut
adânciți în tâmpla pământului
îmi strâng oasele tălpilor
într-o boccea de piele cu șireturi lungi

privirea poartă caschetă
din barbă curg curelușe de bale

cocoașa de catarame
varsă
amestecat
toată
pielea și frica

camarazii fac din vene
balonașe roșii de moarte
alții îi sar în cârcă
și nechează apocaliptic

o să rămân aici puțin
la radio se caută posturi
nici o știre de la tine
pe brațe a apărut o hartă
cu nordul aiurea

vă scriu scrisoare verde
stunt doar un om cu o cutie poștală
să nu vă amintiți de mine
o să mă regăsiți probabil
cândva numărând
din doi în doi oamenii rămași pe planetă

înfig în buzunare mâinile
până la amprente
fluier gloanțe

parcă și văd peste ani
la televiziunea de plasmă
în emisiunile de știință
cum vă veți holba la urmele mele
carbonizate