…In prime momente ce vad cum e cerul
In buclele ei marginii cu-auriu
Vad pe pervazu-mi inelul cel singur
Ce-mi rade din rosu ca isi va lua zborul…



Vers fara-nteles ‘n amor




Tornada peste nimb, incerc sa nu ma uit la ea decat tarziu,
Sa vina-n negru luna, sa o pandesc ca un nebun,
De-mi iese-n cale gandul sa o am, am sa-ncerc sa o sarut pe-ascuns,
Printr-un convoi de glasuri murmurand, toate, c-as vrea sa o iubesc.


Nu-ncerc sa ma rezem pe semne, ci-ncerc sa le dau glas
Ochilor din ultimul cadril, prin pasii stangaci dar repezi, fara sovaieli,
Ma ruga sa-ncet, ca o ridicam prea sus,
Si-acolo o uitam, ca si acum, iubesc sa o privesc…


Curand de mai intorc privirea, o surprind pandind si surazand…
N-ar recunoaste sigur, ca m-ar vrea, macar pentru-un minut
Sa se-nalte, fiinta idol, in inima mea inchina,
Al ei farmec neprevazut, dar plin, in lumina rece, in intuneric cald, si in amor.