GORE MAIOR
















CUVÂNT ÎNAINTE





să pleci Adame
unde-oi vedea cu ochii
din bătătura mea
dacă ți-a fost mai dragă
decât Mine,Ea,
vă binecuvântez cu sorții
tainei ce vă v-or lega
până când iar vă voi deschide ochii
dar,numai,ca să vă puteți ierta.

să dați Șarpelui sângele,
și mierea de pe rana inimii
lui Dumnezu,
mai scria.
















Care-i culoarea pacatului?

m-ai smuls din liniștea Raiului pentru ce
aveam ochii de lapte-ai copilului
sarpele te mușcase ,mustea în inima ta
dar tu mi-ai zis lasă că-i Bine
n-o să te doară
culoarea veninului-i verde
să gust măcar din tine
ca dintr-un fruct copt

cu roua cerului
dacă îngerii ar lăsa
măcar un strop să le picure –n iarbă
diminețile,mi s-ar mai sterge
din ochi culoarea păcatului

sa pot vedea iară
cât să mă pot ierta

Și care-i culoarea
păcatului,îmi raspunse atunci
ea










Iluzie

acelorași ochi
care prefac,
cu farmecele lor
pietrele-n podoabe
fierul în arme
vinul în sânge
și dragostea în copii,
le datorăm
Istoria
și Iadul
și Raiul....

.... prostii !















Adamevie


unei inimi îi cășună
pe o altă inimă
îi pică, așa, cu tronc
inimii
pe o altă inimă
apoi se întrec să bată
una pentru cealaltă,
până la istovire uneori
până la nemurire alteori.




















Neîntâmplători

adesea, pașii noștrii
poate și-au scuturat
de pulberea drumului
rătăcitor
ce ne ieșise-n cale
urmele-
-ntr-același nor

triști sau voioși,
ochii noștrii țeseau
din fibrele aceluiași dor,
aceleași vise

ne-am fi recunoscut
oricum după fotografiile
ce ni le purtam
unul altuia-n suflet.















Visul din vis

adormise-și
cu fruntea-nstelată
cu inima bătându-ți
a primăvară


ori de câte ori
primăvara revine
singurătatea mă-ntrebă de tine


































Lacrimi sau urdori

Lacrima-mi a prins mucegai
sub pleoapă -
-Tu n-ai mai venit
demult
Să-ți mai moi sufletul
în ea
E atât de dureroasă
Distanța dintre mine
Și steaua
clipei tale -
- de-ajuns să-mi ofilească
ochii
de strălucirea ei.
























adameva

dacă unul eu sunt
și tu ești una
atunci noi suntem
totuna:

miri atomici
ai moleculii
în care ne-am întâlnit
astfel înainte de naștere

când ne vom topi
unul în celălalt
cu tot cu trupuri
sufletele
ne vom putea ști
privindu-ne numai
fiecare cu ochii celuilalt

fără să ne mai îngrozim
de închipuitoarele păcate

aflându-ne fără durere
unul celuilat misterele
ne vom bucura numai
și numai de harul lor.






Chimie vie


sângele-mi freamătă la fiecare atingere
a privirii tale de ochiu-mi preaplin
de iubire, clopotul inimii vibrează-n turbare
la auzul glasului tău, ce-mi îndeamnă
tot trupul să fiu
bărbat.

Mă trezesc noapte de noapte
din vis, înecat, cu gura plină
de sânii tăi, cu buzele
înspumate de laptele sexului tău,
plin, și palmele-ți parcă adie
prin sângele meu,
ca un fior,
excitându-mi fiecare celulă.




















Lacrimi și hormoni


E o datorie a noastră,
a tuturor, să mai plângem
din când în când
să nu se stârpească sufletul
de durere.

Acolo unde doi ochii plâng
aceeași lacrimă
se surpă o biserică
din temelii,
Înălțându-se alta
nouă, mai traincă.

După jalea fiecărei înmormântări
tinerilor le vine o poftă nebună
să facă amor
să umple golul,
pricinuit naturii,
din inima lor.











La flacăra Lunii

putem conviețui cu fluturii
la noapte
lângă flacăra Lunii -
- dacă vrei să rămânem
alături până în zori
nu-mi mai aminti
iar că vom muri,
nu-mi mai vorbi
vorbele-ți sunt blestemate -
- mai bine să dormim ;
noaptea e un sfetnic rău
pentru cei care nu visează.





















Tramvai lacustru

pluteai în înserarea
străzilor băltinde-
-a fluvii, după ploaie,
te-ndepărtai din ce în ce
mult mai nerecunoscătoare
zâmbind de la vitrinele
tramvaiului lacustru

am rămas sub nori
singur, strivit de dor
între șine

apoi ți-am luat urma
cu ochii fixați
până-n zori
în golul
pe care-l lăsaseși în mine.













Dezîngerire


cândva iubeam seninul
cerului sub care pășeai
printre flori radiindă
firele ierbii mângâindu-ți
plăpândă mătasea
gleznei
feciorii, sfârcul de țâță
măsliniu iscându-se tandru
pe culmișoarele pieptului
și buzele poleite
cu pulberi străvezii
de lumină
și zâmbetul
strălucindu-ți în zori
pe oglinda chipului,
o rază adiindă-ntre norii cerniți

cândva…
umblai desculță
prin grădinile inimii mele,
cu trupu-ți împodobit
numai de razele pletelor
lunecânde ușor
peste liniștea nurilor,
iar eu,
adormeam liniștit
la umbra pântecului tău.





Ispitire


umărul tău înduioșat
m-ademenește să vin
mai aproape, să vin...
dar în ochii mei
licărește moartea.
nu știu! nu știu!
Voi veni, totuși -
pregătește-te
pentru taina îmbrățișării;
în zori vom fi iar
singuri, goi
dinaintea destinului
sau vom muri iar.
























Metamorfoze

ai fost templul meu păgân
în care am adorat
deopotrivă forțele nevăzute
ale vieții și ale morții
pe altarul căruia mi-am jertfit
feciorelnicia viselor tinereții,
spre a-mblânzi furia
dezlănțuită a naturii
împotriva dorinÞelor nestăpânite
din inima mea

ritual al durerii
facerii și al distrugerii totale

ai fost templul meu păgân
în care am blestemat toți zeii
în numele carora ai fost creată


ai fost templul meu păgân
pe care l-am distrus
cu propriile-ți mâini,
pentru ca alții, în urma mea,
să înalțe pe ruinele sale
o biserică.







Poem de la Ciornăe More

mai singur decât linistea
scăldându -se în largul Mării
în miez de Noapte
bântui pe plajă-
-ndrăgostit
de toate-aceste suflete
duhnind a alge
a piei bronzate
și-a moluște moarte.

în largul ochilor
epava Mării
ce se leagănă în zare
i-atât de neagră
atâta-i de sărată
iar sfântul Cer
îmi lăcrimează tragic
de sub pleoapă.

sunt singuri toți acei
ovidii de la țărm
ce le refuză acelorlalți Singurătatea
din departarea Mării
exilată.








Cu treizeci de grame … mai mult

printre fulgii dârdâind târzii
într-o zi de Decembrie
s-a adeverit senin îngerul
dar tu nu l-ai zărit
Nichita, nimeni
Încă nu l-a zărit

și-a ales
întâmplător
din Șuvițele tale
pulberile câtorva licări de stele
un strop
din albastrul
ochilor tăi

în rotocoalele
ultimului fum
pe care l-ai tras
din piept, obișnuit
de altfel, ca dintr-o țigară,
probabil … așa vei fi încălecat
pe spesele înaripate
ale ÃŽngerului

dar eu,
de când ai devenit tăcut
încă-ți aud
limpede glasul
încă mai sincer te ascult
necuvântându-mi în gând
atâtea rosturi