Cu...vântul uitării chemarea-mi adoarme
în pernă-adunând praf de litere vii
și pudra nescrisă încarcă vechi arme –
bu-buh! mă izbește același "nu-mi vii"

Cu...minte mă las să mă poarte nesomnul
prin spații ascunse de clarvăzători –
când pasul greșește, conduce bastonul
și poc! pe spinare atât de "mă dori"

De...parte mă prind și de...loc mă apropii
cuvântul cuminte e încă nespus
un vers coagulat îmi dictează ciclopii
să am ce ronț-ronț ca răspuns la "m-am dus"